„Peste 21.000 de pensionari și 12.500 de mame se află astăzi în situația nedreaptă de a restitui sume primite în mod eronat, din vina unor funcționari publici care nu și-au făcut treaba cu atenție. Acești oameni au nevoie de înțelegere și sprijin, cu atât mai mult cu cât vorbim despre bătrâni care au venituri mici și tinere mame care trebuie să returneze bani din indemnizația pentru creșterea copilului. Acești oameni nu au primit bani mai mulți pentru că au prezentat declarații sau documente false. Este vorba despre o greșeală a statului, prin funcționarii săi, iar acum același stat trebuie și vrea să fie alături de pensionari și de mame”, susţine Lia Olguţa Vasilescu într-un comunicat de presă dat publicităţii miercuri.
Pesedista consideră proiectul de amnistie de la plata acestor sume va duce la evitarea pe viitor a situaţiilor în care câţiva pensionari s-au sinucis când au aflat ce sume au de returnat statului.
Faţă de această situaţie, Vasilescu cere un punct de vedere clar din partea opoziţiei unite în Alianţa Creştin-Liberală. „Opoziția reprezentată de ACL nu este interesată să sprijine o astfel de măsură care vine în sprijinul oamenilor, ci a ales să-și ocupe timpul cu certuri și discreditări reciproce, în același spirit conflictual al lui Traian Băsescu. Din acest motiv, îi solicit public domnului Klaus Johannis să spună dacă sprijină proiectul amnistiei fiscale pentru pensionari și mame sau dacă, din contră, se opune acestuia. Să ştim şi noi dacă ACL-ul este măcar de această dată de acord cu o decizie de bun-simţ a Guvernului sau dacă doresc, prin vocea prezidenţiabilului Johannis, să taie veniturile românilor, la fel ca Traian Băsescu”, spune vicepreşedintele PSD.
Guvernul a decis să acorde amnistie fiscală pentru pensionarii ale căror pensii au fost calculate greşit şi pentru mamele care au încasat bani în plus la indemnizaţia de creştere a copilului din cauza unor erori de calcul.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat, la începutul şedinţei, că persoanele care au depus documente false pentru a obţine pensie nu vor beneficia de amnistia fiscală.
„Până în prezent, sunt peste 20.000 de pensionari, s-au constituit debite în cuantum de 65 de milioane de eli. Aceste debite afectează bugetul de asigurări sociale pe 2014. Şi amnistia fiscală, a mămicilor, aproape 12.500 de mămici, s-au constuit debite de circa 15 milioane de lei. Vor fi amnistiate sau scutite de la plata debitelor. Nu vor fi amnistiate acele persoane pentru care debitele au fost realizate din culpa acestora. Toate persoanele, pensionari sau mămici, unde nu e culpa lor, vor fi scutite de plata acestor debite”, a spus ministrul Rovana Plumb.
Premierul Victor Ponta i-a cerut, pe 1 august, ministrului Muncii, Rovana Plumb, să lucreze la un proiect de lege prin care să fie amnistiaţi pensionarii cercetaţi pentru nereguli în întocmirea dosarelor de pensie.