Decizia de respingere a contestaţiilor la executare depuse de Corina Dănilă aparţine judecătorilor din Ilfov şi vine după ce o bancă a obţinut executarea silită a vedetei pentru un credit de jumătate de milion de franci elveţieni.
Conform spynews.ro, instanţa a autorizat „creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu”. Procedura a fost cerută de o societate de executori judecătoreşti care prin două dosare separate a cerut încuviinţarea executării silite a celor doi pentru un credit de 460.000 de euro.
Corina Dănilă are probleme financiare. Banca i-a scos la vânzare casa
Povestea este un pic mai veche, vedeta numărându-se printre cei care au căzut în plasa creditelor în franci elveţieni, monedă care după criză şi-a dublat valoarea în raport cu leul. Corina a reuşit deja să scape de o executare în 2012, după ce banca a început să o strângă cu uşa.
Instituţia a scos la licitaţie vila vedetei dar a renunţat la idee după ce, timp de câteva luni, nu a fost găsit un cumpărător. În ultimii ani Corina Dănilă a dispărut de pe micile ecrane. S-a despărţit de logodnicul ei, Norris Măgeanu, nu a mai primit roluri în nicio telenovelă, nu i s-a mai dat pe mână nicio emisiune, ba chiar a fost la un pas să fie concediată din TVR.