Iohannis: Regele Mihai este cu adevărat un erou. Mulţumim pentru 23 August 1944, a adus victoria Aliaţilor

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, susţine într-un mesaj cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la actul istoric din 23 august 1944 că Regele Mihai este cu adevărat un erou, transmite Agerpres.
Filip Stan
22 aug. 2014, 07:46
Iohannis: Regele Mihai este cu adevărat un erou. Mulţumim pentru 23 August 1944, a adus victoria Aliaţilor

Cu ocazia zilei de 23 august, Iohannis transmite din partea sa şi a Partidului Naţional Liberal ‘cele mai distinse omagii şi gânduri frumoase Majestăţii sale Regele Mihai I al României’.

‘Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la actul istoric de la 23 august 1944, al cărui autor a fost, în mod netăgăduit, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României. Astăzi, îmi revine onoranta misiune de a mulţumi Majestăţii Sale în numele Partidului Naţional Liberal pentru gestul curajos care a condus în cele din urmă la victoria Aliaţilor. Momentul istoric prin care România a întors armele împotriva naziştilor, scurtând războiul cu cel puţin şase luni şi evitând pierderi teritoriale şi umane incomensurabile pentru ţară şi pentru întreaga Europă, rămâne probabil cel mai important eveniment din istoria noastră recentă’, afirmă Iohannis, potrivit unui comunicat de presă.

El arată că la şapte decenii distanţă istoricii au reliefat în mod chibzuit şi cuprinzător virtuţile personale de care a dat dovadă Regele Mihai I în acea zi crucială pentru destinul nostru, opinând că acesta a fost un act salvator pentru viitorul naţiunii române.

‘De acel moment nu a beneficiat doar România, care a fost astfel ferită de numeroase pierderi şi de consecinţe nebănuite, ci chiar cauza libertăţii şi democraţiei. În Bucureştiul dominat de trupele germane, Regele Mihai I a acţionat pentru salvarea statului român dintr-o situaţie aproape fără ieşire, curmând dictatura militară, în dispreţul pericolului pentru siguranţa personală şi a intereselor private. În definitiv, greutăţile uriaşe cu care se confrunta România, contextul complicat, presiunile exercitate, ameninţarea iminentă a ocupantului şi rezultatul final au arătat că Regele Mihai I a procedat cu promptitudine realizând un memorabil act de oportunitate politică’, subliniază liderul PNL.

Iohannis precizează că Regele Mihai este cu adevărat un erou, punctând că doar cine cunoaşte meritele sale îi poate aprecia calităţile.

‘La nici 23 de ani împliniţi până în acea zi teribilă, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a avut curajul şi tăria să acţioneze decisiv. Pentru orice tânăr care face parte astăzi din generaţia imediată, forţa uluitoare de care a dat dovadă în acele momente Regele Mihai I este un exemplu de urmat. Pentru tinerii care au urmărit destinul său, Regele Mihai I este cu adevărat un erou, fiind singurul şef de stat în viaţă al unei ţări participante la cel de-al Doilea Război Mondial. Doar cine cunoaşte cu adevărat meritele Majestăţii Sale îi poate aprecia astăzi calităţile. Admiraţia şi recunoştinţa românilor faţă de Regele Mihai I reprezintă cea mai frumoasă dovadă a măreţiei actului regal de acum 70 de ani’, conchide preşedintele PNL.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Ce faci dacă te prinde viscolul. Mulți șoferi greșesc
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios