‘Domnul Năstase a fost şi va rămâne o voce foarte puternică în viaţa publică românească a zilelor noastre. Aţi văzut şi ieri, cu foarte multă demnitate a spus câteva din părerile domniei sale în ceea ce priveşte viaţa politică şi aici mă refer la noua lege electorală, a mai vorbit ceva şi despre alegeri anticipate, părerile domniei sale de viitor consultant politic, cum s-a autodefinit, astfel încât cred că va conta, pentru că are o experienţă şi o cultură care-i permit să emită puncte de vedere de care va trebui să ţină cont’, a spus Hrebenciuc la RFI.
Social-democratul a precizat că Adrian Năstase nu va putea avea o funcţie formală în PSD, dar că acesta va putea influenţa anumite decizii ale partidului.
‘E mai puţin important dacă va avea o funcţie formală în partid. Nu va putea avea o asemenea funcţie formală. De altfel, aţi văzut, şi domnia sa a reiterat faptul că nu mai este membru al partidului, dar acest lucru este mai puţin important. Prin personalitatea sa, va putea influenţa anumite decizii ale partidului. Cred’, a susţinut Hrebenciuc, întrebat dacă şi l-ar dori pe Năstase în funcţiile de conducere ale PSD.
Fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat joi din Penitenciarul Jilava.