Ponta: Guvernul susţine sistemul centralizat de căldură, dar nu poate interzice debranşările

Guvernul susţine sistemele centralizate de furnizare a agentului termic în localităţile în care acesta a rezistat, însă interzicerea deconectărilor este imposibilă, a declarat vineri, la Tulcea, premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres.
Filip Stan
22 aug. 2014, 12:01
Ponta: Guvernul susţine sistemul centralizat de căldură, dar nu poate interzice debranşările

Problema sistemelor centralizate de furnizare a agentului termic a fost ridicată vineri, la Tulcea, în timpul unei ceremonii de înmânare a unor contracte de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, de primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, care este şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali PDL, el susţinând interzicerea deconectărilor de la aceste sisteme.

‘Noi am primit sprijin din partea Guvernelor pentru a menţine preţul gigacaloriei la cel mai mic nivel din ţară, dar din păcate constatăm că la nivel naţional se investesc miliarde în acest sistem, iar legea permite fragmentarea acestuia prin deconectările individuale. În Ungaria aceste deconectări sunt interzise’, a menţionat primarul Constantin Hogea.

În replică, premierul României, Victor Ponta, a declarat că interzicerea debranşărilor de la sistemele centralizate de furnizare a agentului termic este imposibilă, acest lucru presupunând inclusiv despăgubirea proprietarilor care şi-au achiziţionat centrale proprii. ‘Logic şi modern este să ai sistem centralizat, pentru că atunci ai consum mai mic şi poluare la nivel redus. De altfel, cred că în anul 2016 vor fi impuse şi taxe pe centrale, pentru că aşa spune UE. Nu încurajăm fragmentarea sistemelor centralizate de furnizare a agentului termic, dar această activitate trebuie să devină una sustenabilă’, a declarat premierul României, Victor Ponta.

De asemenea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat că susţine sistemul centralizat de furnizare a agentului termic în localităţile în care acesta a rezistat. ‘Deocamdată, nu putem decât să investim în sistemul centralizat care a rezistat în unele localităţi din România şi să contorizăm corect agentul termic furnizat populaţiei, lucru foarte important. Susţinem sistemul centralizat de furnizare a agentului termic’, a menţionat vicepremierul Liviu Dragnea.

Spynews
Cele două ipoteze luate în calcul de anchetatori în cazul morții lui Andrei Versace. Ce se știe despre ultima perioadă din viața lui
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Strada din București pe care accesul femeilor neînsoțite a fost interzis. Puțină lume își mai aduce aminte de această bizarerie. Unde se afla, de fapt, drumul de lemn
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A lăsat un gol imens. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Cât timp poți circula cu parbrizul spart. Mulți șoferi nu știu ce scrie în lege
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Tragedie după tragedie în Brăila! Fratele principalului suspect în cazul ucideii Marinei a murit într-un accident de mașină
Spynews
Alertă ANM! A fost emis cod galben de ploi, vijelii și grindină. Canicula nu dispare, însă, din România
Evz.ro
Așa se curăță cel mai ușor peștele. Tehnica e simplă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului: „Avea...”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Grecia utilizează drone pentru supravegherea plajelor și combaterea amplasării ilegale de șezlonguri
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'