Un bărbat din Giurgiu, cercetat penal după ce a ameninţat că îşi aruncă copiii de pe bloc

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din municipiul Giurgiu este cercetat penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lipsire de libertate în mod ilegal, după ce s-a urcat pe un bloc de locuinţe din oraş împreună cu cei doi copii minori ai lui, a ameninţat că îi aruncă de pe bloc şi s-a automutilat. El a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Al. Obregia" din Bucureşti.
Iulian Tudor
22 aug. 2014, 15:30
Un bărbat din Giurgiu, cercetat penal după ce a ameninţat că îşi aruncă copiii de pe bloc

Poliţiştii de la Poliţia Municipiului Giurgiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 chiar de bărbatul în vârstă de 33 de ani că intenţionează să protesteze faţă de aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, prin urcarea împreună cu cei doi copii minori ai săi cu vârste de 12, respectiv nouă ani, pe acoperişul blocului unde locuieşte, situat pe şoseaua Sloboziei din municipiul Giurgiu„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă, potrivit Agerpres.

La faţa locului s-au deplasat echipe de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, Direcţiei Poliţiei Locale Giurgiu, specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu şi o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu.

Bărbatul urcat pe bloc l-a luat în braţe la un moment dat pe băiatul în vârstă de nouă ani de zile, i-a legat mâna cu un tricou şi ameninţa că îl aruncă de pe bloc, iar el s-a automutilat bătându-şi un cui în cap şi tăindu-se pe mâini cu un cutter.

Până la urmă doar intervenţia şefilor din cadrul IPJ Giurgiu care au luat legătura cu el prin telefonul mobil l-au determinat să îi elibereze pe cei mici şi să coboare de pe bloc. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu pentru îngrijiri medicale în urma rănilor pe care şi le-a provocat, după care a fost transportat la spitalul de psihiatrie de la Vadu Lat din judeţul Giurgiu şi transferat apoi la spitalul de psihiatrie din Bucureşti pentru internare.

Aceasta este a treia oară în ultimele şase săptămâni când bărbatul ameninţă că se aruncă de pe bloc ca protest pentru că a fost evacuat din blocul de locuinţe sociale unde stătea în urma deciziei Primăriei municipiului Giurgiu de a evacua acel bloc deoarece numai prezintă siguranţă tehnică şi trebuie demolat.

Protestatarul are în prezent trei dosare penale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi acum pentru lipsire ilegală de libertate, iar autorităţile urmează să decidă dacă va răspunde penal, dacă va rămâne internat şi dacă minorii vor mai rămâne în această familie sau vor avea nevoie de protecţie socială în cadrul DGASPC Giurgiu.

Citeşte şi: MOMENTE CUMPLITE. Un bărbat a încercat să îşi dea foc în faţa Prefecturii Timiş

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Bancnota veche de 500 de lei care se vinde cu bani mulți în 2025. Ce o face atât de specială
Capital.ro
PACE în Ucraina. Anunțul istoric făcut de Trump: E gata!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Trump vrea să retragă 20.000 de soldați din Europa. Pentru cei care rămân ar dori o contribuție financiară din partea țărilor europene
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Omleta inedită cu care Andreea Bălan își răsfață familia. Fetele ei o adoră și se gătește diferit față de cea clasică
Spynews
Elev român, admis la Stanford: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține parcursul lui Filip Bușcu, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Evz.ro
Mare lovitură dată de Sebastian Stan. A luat fața marilor vedete la Oscar
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
S-a aflat de ce boală suferă Florin Salam. Motivul pentru care artistul refuză să fie operat de medici: „Nu sunt vești bune”
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Mașinile, interzise de la circulație noaptea. Se aplică între 22:00 și 06:00. Decizie în România
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Furtuna Eowyn lovește Irlanda și Irlanda de Nord: avertizări cod roșu și măsuri extreme de siguranță
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Avantajele Revolut dispar unul câte unul: băncile locale vând euro mai ieftin