Dragnea: Am trimis la Bruxelles două programe pentru semnare, POR şi PODCA. Valorează 7 miliarde de euro

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni, la Zalău, că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a trimis în cursul zilei, la Buxelles, pentru semnare, două programe importante - Programul Operaţional Regional (POR) şi Programul Operaţional privind Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA), , informează Agerpres.
Filip Stan
25 aug. 2014, 14:40
Dragnea: Am trimis la Bruxelles două programe pentru semnare, POR şi PODCA. Valorează 7 miliarde de euro

Pentru aceste programe se solicită o finanţare europeană în valoare totală de circa şapte miliarde de euro, care în opinia sa vor fi aprobate şi semnate de Comisia Europeană în maxim trei luni.

‘Astăzi, noi am trimis oficial la Bruxelles, de la noi de la minister, două programe importante, pentru a fi semnate – POR şi PODCA. Discutăm de programe în valoare de aproape şapte miliarde de euro. Practic, în maxim trei luni de zile aceste programe vor fi avizate şi semnate de Comisie, urmând ca imediat după ce semnăm oficial să începem să finanţăm proiecte. Mai sunt două sau trei luni de zile maxim’, a precizat Liviu Dragnea, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vicepremierul şi ministrul MDRAP a subliniat că aşteaptă ca autorităţile locale să aibă până atunci proiecte pregătite pentru depunere în vederea finanţării, pentru a nu se pierde timp ca în cazul precedentului exerciţiu financiar.

‘Aştept toate autorităţile locale să aibă deja documentaţiile făcute conform ghidului care este public în aşa fel încât imediat, de a doua zi de când primim aprobarea de la Comisie, să putem depune proiecte. Nu mai vrem ca în acest exerciţiu financiar să mai existe ani pierduţi. Pentru că am avut din păcate până în 2012, de exemplu, la noi, la POR, absorbţie de 656 de milioane în şase ani, deci o medie de 100 de milioane de euro pe an şi când am preluat am ajuns la absorbţie de un 1,2 miliarde de euro pe an. Ani pierduţi pentru dezvoltare. Acum avem toate condiţiile, toate procedurile simplificate, pentru ca imediat, în noiembrie, să poată să fie depuse proiecte’, a mai spus Dragnea.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai