Alexandra Copos, REACŢIE INCREDIBILĂ după condamnarea lui GEORGE COPOS în DOSARUL LOTERIA

Alexandra Copos, fiica lui George Copos, a remis, luni, un comunicat de presă în care îşi arată dezamăgirea faţă de decizia Tribunalului Bucureşti. Comform sentinţei, George Copos a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare.  
Filip Stan
25 aug. 2014, 17:36
Alexandra Copos, REACŢIE INCREDIBILĂ după condamnarea lui GEORGE COPOS în DOSARUL LOTERIA

Iată integral comunicatul Alexandrei Copos, cu menţiunea că sublinierile din text aparţin redacţiei:

„Am luat act cu dezamăgire de decizia Tribunalului Bucureşti, pronunţată în 25 august 2014, prin care tatălui meu, Gheorghe Copos, i se impune o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru pretinsa săvîrşire a unei infracţiuni de evaziune fiscală.

Menţionez că tatăl meu se va supune hotărârii pronunţate de instanţă, dar, în acelaşi timp, afirm răspicat că hotărîrea este greşită, că este nelegală şi că vom face toate demersurile legale pentru ca aceasta să fie infirmată.

George Copos, condamnat la încă patru ani de închisoare. Decizia este DEFINITIVĂ

Cîteva date asupra cazului:

  1. În esenţă, tatălui meu i se impută că societatea Ana Electronic SA ar fi făcut o afacere proastă vînzînd 38 de spaţii comerciale către trei entităţi, persoane fizice şi juridice, care au vîndut mai departe spaţiile comerciale către Loteria Română, cu un anume preţ şi că Ana Electronic SA ar fi putut obţine un preţ mai mare dacă ar fi vîndut direct spaţiile către Loterie. De fapt, cele 38 de spaţii comerciale au fost vîndute la un preţ de două ori mai mare decît valoarea acestora din grilele notarilor publici.

  2. Spre a se pronunţa această pedeapsă, prima instanţă consideră că „SC Ana Electronic ar fi încălcat legile comerciale”, ar fi acţionat împotriva logicii comerciale şi ar fi încălcat legile fiscale, fără a menţiona, însă, care este norma cu caracter penal încălcată.

  3. Ministerul Public, prin procurorul de şedinţă, a arătat constant că operaţiunile derulate sunt legale şi că actele de vînzare cumpărare încheiate în formă autentică sunt valide. De altfel, într-o altă cauză similară, prin Rezoluţia din 30.06.2009 dată în dosarul nr. 199/P/2008 (dosar în legătură cu acest caz), DNA a arătat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală pentru cei doi cumpărători şi revînzători persoane fizice.

  4. Nimeni nu poate fi obligat să-şi vîndă bunul la cel mai mare preţ posibil, nimeni nu poate fi obligat să realizeze cea mai mare materie impozabilă, iar preţul celor 38 de spaţii a fost unul real şi corect.

  5. Proprietarul unui bun are un drept discreţionar de a dispune de acesta, iar dreptul de dispoziţie nu poate fi cenzurat de către nimeni, nici măcar de către organele judiciare penale.

  6. În expertiza judiciară efectuată în cauză se menţionează explicit că:

Toate tranzacţiile cu spaţii comerciale s-au efectuat cu îndeplinirea formalităţilor privind transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor de natură imobilă (clădiri şi terenuri), în conformitate cu legislaţia în vigoare care reglementează domeniul: Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare (…), a Codului fiscal privind înregistrarea proprietăţilor imobiliare la organul fiscal teritorial şi plata impozitelor şi taxelor locale aferente.”

Prin urmare, s-a stabilit de experţii judiciari că nu există prejudiciu adus statului prin operaţiunile mai sus descrise şi, prin urmare, că nu există o obligaţie fiscală în sarcina Ana Electronic şi, cu atât mai mult, în sarcina lui Gheorghe Copos.

  1. Gheorghe Copos nu obţinea nimic, nici direct şi nici indirect, prin săvîrşirea pretinselor fapte de evaziune fiscală, şi nici nu ajuta Ana Electronic să obţină bani pe care altfel i-ar fi plătit statului ca impozit. Atunci care ar putea să fie scopul faptelor sale? Întrucât răspunsul la această întrebare demonstra fără tăgadă că nu exista o faptă de evaziune fiscală, atât parchetul, cât şi instanţa au ignorat să cerceteze şi să lămurească aceste aspecte.

Pe scurt, consider decizia instanţei profund nedreaptă, neavând suport în probatoriu. Nicio faptă de evaziune fiscală nu a fost săvîrşită la nivelul societăţii Ana Electronic şi cu atât mai puţin nu a fost săvârşită de tatăl meu personal.

În plus, documentele depuse la dosar demonstrează că societăţile din Ana Holding au plătit către stat, sub formă de impozite, taxe şi contribuţii obligatorii, pe parcursul ultimilor ani, suma de 206.519.113 euro, achitîndu-şi întotdeauna toate datoriile fiscale, ceea ce demonstrează comportamentul fiscal corect al acestor societăţi.

Nu exista nici un motiv pentru care tatăl meu sau societatea Ana Electronic să rişte angajarea răspunderii penale pentru suma ce se pretinde a fi prejudiciu, respectiv 876.914 euro.

Totodată, un astfel de comportament nu poate caracteriza un grup de firme care continuă să existe pe piaţa românească de 24 de ani, să creeze locuri de muncă, mai precis 4.407, şi care contribuie în continuare la bunăstarea statului român prin investiţii de zeci de milioane de euro aici, în România.

P.S. Precizez în final că tatăl meu şi-a achitat integral prejudiciul la care a fost obligat prin hotărârea pronunţată în dosarul „Transferurilor”, după cum va plăti şi partea de prejudiciu la care a fost obligat prin hotărârea Tribunalului Bucureşti, pronunţată astăzi”.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre