Dosarele lui Bercea Mondial ar putea fi redeschise. CSM: E posibil să se fi greşit în patru dosare VIDEO

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îi solicită procurorului general al României să verifice patru dosare ale lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, existând posibilitatea 'să se fi greşit', a declarat marţi vicepreşedintele CSM, Gheorghe Muscalu.
Iulian Tudor
26 aug. 2014, 05:58
Dosarele lui Bercea Mondial ar putea fi redeschise. CSM: E posibil să se fi greşit în patru dosare VIDEO

Vicepreşedintele CSM, Gheorghe Muscalu, a spus că raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la dosarele penale pe numele lui Bercea Mondial scoate în evidenţă faptul că în cea mai mare parte procurorii au respectat normele de procedură şi că aceste cauze au fost soluţionate într-o perioadă de până la un an de la sesizarea lor.

Secţia de procurori şi-a însuşit cu unanimitate de voturi raportul Inspecţiei Judiciare.

„Neregulile sunt mai mult administrative, în niciun caz cu afirmatiile din mass-media. Aştept rezultatele propriului control. Analize putem face cu Parchetele Slatina, Olt, Craiova şi măsurile pot fi luate pe fiecare palier în parte, pot fi confirmarte anumite NUP-uri”, a declarat procurorul general Tiberiu Niţu. 

În 17 iulie, CSM informa că Secţia pentru procurori a dispus verificări la parchetele din Dolj şi Olt în legătură cu modul în care procurorii au efectuat urmărirea penală şi au instrumentat 28 de dosare deschise pe numele lui Bercea Mondial.

„În şedinţa din 17 iulie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, cu unanimitate de voturi, efectuarea unor verificări de către Inspecţia Judiciară, potrivit competenţelor conferite de lege, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Serviciul Teritorial Craiova şi Biroul Teritorial Olt ale DIICOT, precum şi la Serviciul Teritorial Craiova al DNA”, se arăta într-un comunicat al CSM.

Secţia pentru procurori a decis efectuarea verificărilor de către IJ ca urmare a situaţiei întocmite şi comunicate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova din care a rezultat că au fost înregistrate 28 de dosare în care era implicat Bercea Mondial: două la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, şapte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, nouă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, nouă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi unul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Dintre acestea, dosarele de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova înregistrate în anul 2011 au fost soluţionate tot în anul 2011 prin rechizitoriu, în toate celelalte cauze dispunându-se o soluţie de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, o soluţie de scoatere de sub urmărirea penală potrivit art.10 alin.(1) lit. d din Codul de procedură penală anterior, toate celelalte fiind soluţionate cu neînceperea urmăririi penale, arăta CSM.

Dosarele înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina au ca obiect în principal infracţiuni de lovire, ameninţare, lipsire de libertate în mod ilegal, săvârşire în raport cu membrii familiei sau infracţiuni mărunte de înşelăciune.

Cauzele înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt vizează fapte penale mai grave, inclusiv infracţiuni de dare de mită, spălare de bani, tentativă de viol.

Secţia a analizat şi cauzele înregistrate la Serviciul Teritorial Craiova şi Biroul Teritorial Olt ale DIICOT privindu-l pe Sandu Anghel, constatând că la Serviciul Teritorial Craiova au fost înregistrate şi soluţionate cinci dosare penale iar la Biroul Teritorial Olt opt dosare penale, în acestea dispunându-se trimiterea in judecată într-o singură cauză, într-un dosar din anul 2013, soluţionat în aprilie 2014.

În celelalte cauze s-a dispus conexarea la alte dosare (2), declinarea competenţei de soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova (1) şi neînceperea urmăririi penale, mai arată CSM.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
Capital.ro
Românii nu vor primi toți banii câștigați în mod corect. Legea peste care nici judecătorii nu au putere
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Românii care au acest obiect prin casă se îmbogățesc instant
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Regizorul Bogdan Budes și-a PREVESTIT moartea?! Ce a postat cu câteva zile înainte de tragedie: „Aerul unor funeralii…”
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Marele artist al României a murit! Toți actorii plâng: Mi se rupe inima
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ursă agresivă pe Transfăgărășan: turiști străini atacați după ce i-au dat de mâncare
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...