SUA vor considera drept ‘provocare’ trimiterea unui nou convoi în Ucraina, potrivit Departamentului de Statal SUA. ‘Suntem în mod categoric îngrijoraţi de planurile Rusiei de a trimite un nou convoi. Orice nouă misiune fără o permisiune clară din partea Ucrainei va fi încă o acţiune de provocare, care va acutiza situaţia pe care, după cum declară (preşedintele ucrainean) Petro Poroşenko, el doreşte să o rezolve’, a spus Psaki.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, nu trebuie aşteptat ca membrii comunităţii internaţionale să dea crezare cuiva care afirmă una şi face alta.
Psaki a mai subliniat că rămân încă multe necunoscute în cazul primului ‘convoi umanitar’ al ruşilor, care îi susţin pe combatanţii proruşi din Donbas.
‘Nu ştim ce a dus Rusia în Ucraina, cine a intrat şi ce a scos Rusia din Ucraina. Ştim că Rusia a trimis un convoi format din peste 200 de camioane, fără permisiunea guvernului ucrainean. Ştim, de asemenea, că Rusia continuă să amplifice conflictul cu ajutorul livrărilor de arme, de personal specializat şi materiale. Nu se cunoaşte, de asemenea, dacă toate camioanele şi toţi şoferii s-au întors (în Rusia din Ucraina)’, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.
Potrivit Unian.ua, Psaki a subliniat că SUA susţin acordarea de ajutor umanitar locuitorilor din Donbas, dar că acest lucru trebuie să fie făcut prin intermediul Crucii Roşii, în acord cu puterea ucraineană, nu în regim unilateral de către o ţară-agresoare.