PERLE de la BAC 2014, sesiune toamnă: „Poezia Moromeţii a apărut de două ori în viaţa poetului Preda”

PERLE BAC 2014, SESIUNE TOAMNĂ. Proba de limba şi literatura română a celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat a pus, din nou, la încercare imaginaţia adolescenţilor.
Iulian Tudor
26 aug. 2014, 09:54
PERLE de la BAC 2014, sesiune toamnă:

Profesorii corectori care au intrat luni în centrele de evaluare au avut din nou parte de exprimări siropoase, potrivit adevarul.ro. Cei mai mulţi dintre elevi şi-au vărsat supărarea pe poezie, Bacovia şi Nichita Stănescu nefiind printre autorii preferaţi.

Mă trezesc în fiecare zi şi mă rog să nu-mi pice iaraşi poezie şi chiar asta a picat, învăţ doar gen epic, puteţi să intelegeţi? Profa mea ne vorbea doar de Blaga, o frustrare. Ne vedeam cred că şi la anul, e greu subiectul. Îmi exprima admiraţia pentru profesori, dar rămâneţi acasă….nu aveţi ce corecta la mine”, a scris unul dintre candidaţi.

Alţii au făcut confuzii majore între autori şi genurile literare:

Poezia Moromeţii a aparut de două ori în viaţa poetului Preda. Are 17 personaje Moromeţii dar cel mai tare e nea ilie„.

Bacovia a scris cele mai mari poeme ale literaturii precum: luceafarul şi mircea cel batrân„.

Ne-a dat Bacovia, super, voi scrie despre Mircea Eliade care are un roman celebru, Plumb„.

Şi cerinţele la textul lui Gib Mihăescu au dat naştere unor răspunsuri greşite, pe alocuri hazlii. În privinţa rolului verbelor la timpul imperfect, unul dintre elevi a oferit un răspuns personalizat: „Perfectul simplu îl foloseşte iubita mea care este olteancă, adică a făcut o acţiune de mult„.

În cazul textului de tip argumentativ despre importanţa respectării regulilor într-un domeniu, un absolvent a fost cât se poate de tranşant: „Nu se merită să respecţi regulile într-un domeniu, şefii sunt bandiţi şi golani cu noi angajaţii.Lucrez de două luni de când nu am luat bacul şi îşi bate sefii joc de mine„.

CITEŞTE ŞI: BAC 2014 SESIUNEA DE TOAMNĂ. Subiectele şi baremele de corectare la LIMBA ROMÂNĂ

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!