US OPEN. Monica Niculescu va juca în turul doi în compania sportivei Barbora Zahlavova Strycova (Cehia/ favorita 30), care a trecut de Ashleigh Barty (Australia), scor 6-1, 6-3. Calificarea în turul doi la US Open este recompensată cu 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.
Tot marţi, Sorana Cîrstea, locul 80 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-1, pe sportiva britanică Heather Watson, locul 46 WTA. În turul următor, Cîrstea va evolua împotriva Eugeniei Bouchard (Canada), locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.
Luni, Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA, şi Alexandra Dulgheru, poziţia 95 în ierarhia mondială, s-au calificat în turul doi la US Open.
Begu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (4), 6-3, după o oră şi 40 de minute, pe Silvia Soler-Espinosa (Spania), locul 70 WTA, şi va juca, în turul secund, cu Roberta Vinci (Italia), cap de serie numărul 28 şi poziţia 30 în clasamentul mondial, care a trecut cu scorul de 6-3, 6-3, de Paula Ormaechea (Argentina), locul 99 WTA.
Dulgheru a câştigat, în primul tur, cu scorul de 6-3, 6-4, după o oră şi 30 de minute, meciul cu Kristyna Pliskova (Cehia), poziţia 92 în ierarhia mondială, şi o va întâlni, în turul doi, pe Maria Şarapova (Rusia), a cincea favorită a competiţiei şi locul 6 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de compatrioata sa Maria Kirilenko, poziţia 113 în clasamentul mondial.
Simona Halep a acces în turul secund după o victorie în trei seturi cu Danielle Collins (SUA), scor 6-7 (2), 6-1, 6-2. Halep va evolua în turul 2 în premieră împotriva sportivei Jana Cepelova (Slovacia), locul 65 WTA, care a învins-o, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 62 WTA.