Mihai Morar a refuzat provocarea ICE BUCKET. Ce a avut de comentat la adresa participanţilor

Mihai Morar a fost nominalizat în urmă cu două zile să accepte provocarea ICE BUCKET şi să contribuie cu o donaţie, în vederea descoperirii unui leac pentru scleroza laterală amiotrofice.
Ionela Marcu
27 aug. 2014, 10:06
Mihai Morar a refuzat provocarea ICE BUCKET. Ce a avut de comentat la adresa participanţilor

Mihai Morar a refuzat să participe la ICE BUCKET CHALLENGE. Acest lucru nu l-a împiedicat însă să contribuie cu o donaţie. Mai mult, spre deosebire de restul vedetelor, Mihai Morar a făcut dovada publică a donaţiei sale şi a transmis un mesaj tuturor participanţilor.

„Provocarea #icebucketchallange e frumoasa. Noi, in România, am reușit să o transformăm in ceva sublim. Iar din sublim până la „a lipsi cu desăvârșire” nu e decât un pas. Ceea ce rămâne în urma noastră sunt faptele. Nu, nu mi-am turnat gheață în cap. Poate, dacă aș fi ales să fac asta, aș fi adunat înzecit mai multe like-uri la această postare.

Nu, nu am nimic împotriva celor care au făcut-o. Fără provocarea cu „gheața” această campanie ar fi avut înmiit mai puțin succes. Dar e o chestiune de alegere. Și îmi asum alegerea de a dona o sumă pentru găsirea unui tratament pentru ALS, boală pentru care acum nu există leac.

Da, am făcut această donație în contul unei asociații din Statele Unite, organizația de unde a pornit această campanie. Voi fi tras de urechi că am scos banii în afara țării. Vă reamintesc că este o donație care ajută cercetarea pentru găsirea unui tratament pentru vindecarea completă a sclerozei laterale amiotrofice. Deci nu e un ajutor pentru „străini”, e un ajutor pentru toți pacienții care așteaptă o minune. Inclusiv cei din România.

VEZI ŞI ICE BUCKET CHALLENGE. Mădălina Ghenea a răspuns provocării într-un MOD INEDIT VIDEO

Da, cred că prin donația mea pot convinge mult mai multe persoane în această luptă a Binelui decât aș fi convins punându-mi frapiera în cap. Așa cum nu a existat nicio campanie umanitară în care să intru doar cu numele, notorietatea sau capitalul de imagine. Mereu, dacă am îmbrățișat vreun act caritabil, am făcut-o, în primul rând, cu fapta.

Da, cred că în România sunt cazuri și cauze mult mai grave decât ALS. Și voi lupta în continuare pentru bolnavii de cancer, accesul la educație, sânge în spitale, copii săraci, bătrâni singuri, copii născuți prematur…

Dar dacă vrei să câștigi războiul cu Răul, trebuie să participi la cât mai multe bătălii”, a fost mesajul prezentatorului TV.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”