La întâlnirea din localitatea Sânzieni a fost şi motociclistul înjunghiat, dar şi soţia bărbatului care a murit în urma tragediei. Oamenii s-au adunat în speranţa că autorităţile locale vor lua măsuri după incidentele grave petrecute acolo.
„Când am văzut ce s-a întâmplat, am oprit, dar am fost agresaţi de localnici. Au fost cam 100-150 de oameni care au ieşit în stradă, dar agresorii au fost cam 20-25. M-au lovit cu scânduri de pe garduri, cu briceaguri, cu pumnuri. Am două înţepături de briceag în spate”, a declarat motociclistul agresat
„Soţul meu a murit, am un copil de 7 ani care a rămas fără tată, iar cauzele morţii nu sunt clare”, a spus văduva motociclistului care a murit.
Motocicliştii au cerut ca primarul să pună camere de filmat în zonă.
În urmă cu mai bine de două săptămâni, un motociclist a murit într-un accident de circulaţie produs în localitatea Sânzieni. Un motociclist de 37 de ani care mergea dinspre Târgu Secuiesc spre Miercurea Ciuc a acroşat o fetiță de 11 ani care a vrut să traverseze strada neregulamentar, prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, motociclistul din Sovata a pierdut controlul asupra ghidonului, s-a izbit de o casă și a murit pe loc. O femeie de 41 de ani, care se afla pe locul din spate al motocicletei, a fost rănită grav, la fel și copila pe care cei doi au lovit-o.