Separatiştii ucraineni recunosc deschis că militari ruşi luptă de partea lor. Potrivit lui Zaharcenko, combatanţii din estul Ucrainei nu au ascuns niciodată că printre ei sunt mulţi ruşi, fără de care lor ‘le-ar fi fost foarte greu’, potrivit Agerpres.
‘Printre voluntarii din Rusia sunt foarte multe foste cadre militare ruse, ei luptă împreună cu noi, înţeleg că aceasta este o datorie’, a spus aşa-zisul premier al republicii Doneţk.
Citeşte şi NATO avertizează: RUSIA pregăteşte INVAZIA în UCRAINA
În afară de aceasta, după cum recunoaşte Zaharcenko, de partea separatiştilor luptă şi militari ruşi încă în exerciţiu.
Prezenţa ruşilor, inacceptabilă şi intolerabilă
Preşedintele francez François Hollande a subliniat joi, la Paris, că o eventuală prezenţă a militarilor ruşi în estul Ucrainei ar fi ‘intolerabilă şi inacceptabilă’, transmite AFP, citată de Agerpres.
Într-un discurs rostit în faţa ambasadorilor francezi reuniţi în capitala Franţei, Hollande a cerut Rusiei ‘să respecte suveranitatea Ucrainei’ şi ‘să pună capăt sprijinului acordat separatiştilor’ proruşi.
‘Dacă se va adeveri că militari ruşi sunt prezenţi pe pământ ucrainean, acest lucru ar fi intolerabil şi inacceptabil‘, a insistat şeful statului francez.