‘Avem instrumentele şi sancţiunile pe care le putem cu siguranţă alege şi pune în aplicare’, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, spunând de asemenea că Washingtonul ‘nu a exclus nicio opţiune’ în ceea ce priveşte un posibil ajutor militar american acordat Kievului, notează AFP.
‘Suntem martorii, nu numai în ultimele zile, dar cu siguranţă de săptămâni sau luni, la un exemplu de creştere a agresiunii ruşilor în Ucraina’, a denunţat dna Psaki în timpul briefing-ului de presă cotidian.
Înaintea Washingtonului, Berlinul şi Londra au ameninţat de asemenea cu noi sancţiuni împotriva Moscovei, acuzată de Kiev de ‘invazie’ şi în timp ce NATO vorbeşte despre prezenţa a peste o mie de soldaţi ruşi în estul Ucrainei alături de separatişti.
‘Este clar că Rusia nu numai că şi-a intensificat prezenţa în estul Ucrainei şi a intervenit direct cu forţe de luptă, vehicule blindate, artilerie, sisteme sol-aer, luptând activ contra forţelor ucrainene, dar ea joacă un rol de sprijin direct acordat mandatarilor separatişti şi mercenarilor’, a mai notat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, citată de Reuters.
Psaki a mai declarat că Statele Unite s-au axat pe furnizarea de asistenţă non-letală guvernului de la Kiev.
‘Am oferit o serie de asistenţă non-letală ca unui număr de alte ţări din Europa. Nu am exclus alte opţiuni’, a indicat ea.
‘O soluţie militară nu este ceea ce credem noi că este o abordare potrivită, aşa că luăm fiecare instrument pe care-l avem pentru a vedea dacă putem ajunge aici la o soluţie prin mijloace diplomatice’, a adăugat Jennifer Psaki.