Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că lumea întreagă poate vedea că forţele ruse sunt în Ucraina.
„Incursiunea rusă ce are loc în prezent în Ucraina nu poate decât să conducă la sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei”, a adăugat Obama, care s-a exprimat într-o conferinţă de presă, notează AFP.
Statele Unite şi aliaţii lor vor căuta modalităţi de a extinde sancţiunile economice asupra Rusiei, după ce Kievul a acuzat Moscova că a invadat cu trupe sud-estul Ucrainei, a mai anunţat Obama, dar el s-a abţinut să califice recenta agresiune rusă o invazie, notează Reuters.
Obama a exclus, de asemenea, o acţiune militară împotriva Rusiei.”‘Consider că este foarte important să recunoaştem că o soluţie militară la această problemă nu este de viitor”, a spus el.
NATO se va reuni de urgenţă la nivel de ambasadori vineri dimineaţă la Bruxelles, după informaţii asupra intrării trupelor ruse în Ucraina, potrivit joi seară unei surse diplomatice, informează AFP şi Reuters.
Reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord va începe la 7.00 GMT. Ea va fi urmată de o reuniune a Comisiei NATO-Ucraina, în timpul căreia cei 28 de ambasadori ai Alianţei vor discuta cu omologul lor ucrainean, a precizat aceeaşi sursă.
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit la rândul său asupra crizei din Ucraina la 16.00 GMT joi la New York. Această reuniune de urgenţă a fost solicitată de Lituania, în timp ce Kievul a cerut un ajutor militar ‘de anvergură’ Occidentului după ce a acuzat Moscova că a pătruns cu trupe în sud-estul separatist al ţării, crescând temerile legate de un război deschis între Rusia şi Ucraina.
Ucraina nu este membru NATO dar se întâlneşte în mod regulat cu NATO în acest organism denumit Comisia NATO-Ucraina