Parlamentarii ACL informează politicienii americani asupra pericolului fraudării alegerilor prezidenţiale

Parlamentarii Alianţei Creştin-Liberale (ACL), membri ai Grupului Pro-America, au transmis o scrisoare conducerii Grupului de prietenie cu România din Congresul Statelor Unite ale Americii, în care sunt prezentate acţiunile 'abuzive şi fără precedent ale alianţei guvernamentale conduse de PSD în scopul fraudării alegerilor prezidenţiale', transmite Agerpres.
Filip Stan
29 aug. 2014, 13:46
Parlamentarii ACL informează politicienii americani asupra pericolului fraudării alegerilor prezidenţiale

Potrivit unui comunicat de presă, deputaţii şi senatorii Opoziţiei aduc la cunoştinţa demnitarilor americani ordonanţa de urgenţă privind migraţia primarilor, actul normativ pe care PSD l-a adoptat în şedinţa de Guvern de joi şi care în opinia lor reprezintă un ‘derapaj grav’ de la principiile statului de drept şi contravine Constituţiei României.

În scrisoarea adresată politicienilor americani Michael Turner şi Loretta Sanchez, parlamentarii ACL atrag atenţia că migraţia aleşilor locali a fost legalizată de PSD în ciuda semnalelor de îngrijorare venite din partea societăţii civile, a mass-media şi a partidelor de Opoziţie, dar şi a rezervelor formulate de către Ambasada SUA, Ambasada Marii Britanii, precum şi de reprezentatul Comisiei Europene la Bucureşti.

‘Parlamentarii ACL trag un semnal în Congresul SUA arătând recidiva PSD în adoptarea de măsuri abuzive având drept obiectiv fraudarea alegerilor prezidenţiale şi confiscarea totală a puterii în România. Astfel, în scopul favorizării turismului electoral şi a votului multiplu, Partidul Social Democrat a modificat recent o lege organică folosindu-se, în mod ilegal, de acelaşi instrument legislativ – ordonanţa de urgenţă’, se arată în documentul citat.

Membrii Opoziţiei din Grupul Pro-America din Parlamentul României subliniază faptul că vor întreprinde toate demersurile posibile pentru a bloca ordonanţa de urgenţă care ‘schimbă regulile cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale, destabilizând situaţia politică internă în favoarea puterii controlate de PSD’.

Liberalii şi democrat-liberalii mai precizează că au fost transmise scrisori oficiale către ambasadele statelor UE acreditate în România şi către Ambasada SUA, precum şi Comisiei de la Veneţia. ‘Pe plan intern, Alianţa Creştin – Liberală va face toate demersurile în justiţie şi pe lângă Avocatul Poporului, pentru a determina atacarea ordonanţei de urgenţă la Curtea Constituţională’, mai precizează sursa citată.

Scrisoarea a fost semnată de parlamentarii liberali George Scutaru, Cornel Dobriţoiu, Tudor Chiuariu şi de către Mircea Liubanovici şi Ion Ariton (PDL).

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Ce să pui în pasca cu brânză dulce ca să fie vedetă pe masa de Paște. Costă în jur de 6 lei și dă o savoare unică
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Documentul pe care românii trebuie să îl depună până la final de mai. Vor plăti sume mult mai mari
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea DECES la Spitalul Sf. Spiridon din Iași! S-a aflat despre încă un MEDIC MORT
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Strategia neașteptată a lui Băsescu pentru prezidențilae. Întâlnirea care va schimba totul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Data la care intră alocațiile pe cardurile elevilor în luna mai 2024
MediaFlux
Tezaurul dacic se întoarce acasă: Cea mai grea brățară regală de aur a fost recuperată
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți