DIICOT nu va deschide o anchetă privind eventuala implicare a lui Cristian Burci în traficul cu copii

DIICOT susţine că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru sesizarea din oficiu în legătură cu eventuala implicare a omului de afaceri Cristian Burci în traficul cu copii la începutul anilor '90, transmite Agerpres.
Filip Stan
29 aug. 2014, 17:20
DIICOT nu va deschide o anchetă privind eventuala implicare a lui Cristian Burci în traficul cu copii

Pe 13 august, Antena 3 a difuzat un reportaj realizat de postul american CBS, în care ar apărea Cristian Burci ca un ‘intermediar’ (baby-broker) pe holurile unui hotel, unde negociază cu o ziaristă condiţiile şi preţul la care ar putea fi adoptat un copil din România.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au constatat că în acest caz sunt incidente prevederile art. 16, alin. 1, literele b şi f din noul Cod de procedură penală, potrivit cărora nu poate fi pusă în mişcare şi nici exercitată acţiunea penală în cazurile în care fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege sau a intervenit prescripţia răspunderii penale (art.10 literele b şi g din vechiul Cod de procedură penală).

Astfel, s-a constatat faptul că în cauză erau incidente dispoziţiile Legii 11/1990 privind încuviinţarea înfierii, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din data de 1 august 1990, dacă evenimentele s-au produs după intrarea în vigoare a acestei legi.

Acest act normativ nu cuprindea însă dispoziţii care să reglementeze săvârşirea vreunei infracţiuni în cazul în care prevederile acesteia erau încălcate.

Abia în anul 1991, când legea a fost modificată pentru prima oară şi republicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 26 iulie 1991 – Legea 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, legiuitorul a prevăzut în art. 11, alin. 2 (devenit ulterior art. 12, alin. 2), că pedeapsa pentru infracţiunea de intermediere sau înlesnire a unei adopţii, cu scopul obţinerii unui folos material necuvenit, este cuprinsă între unu şi cinci ani de închisoare.

‘Prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. 1, litera c) din vechiul Cod penal (lege penală mai favorabilă), termenul de prescripţie este de cinci ani atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an, dar care nu depăşeşte cinci ani (aceleaşi termene fiind prevăzute şi de noul Cod penal în art. 154). Precizăm că în speţă nu pot fi incidente prevederile Legii 678 din 21 noiembrie 2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial 783 din 11 decembrie 2001), deoarece, la data săvârşirii pretinselor fapte, activitatea infracţională nu era reglementată conform dispoziţiilor acestui act normativ. În consecinţă, procurorii DIICOT au concluzionat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru sesizarea din oficiu’, mai declară DIICOT.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai