Rusia îşi va modifica strategia militară ca răspuns la consolidarea prezenţei NATO la frontierele sale.
‘Faptul că infrastructura militară a statelor membre NATO se apropie de graniţele noastre, inclusiv prin extindere, îşi va păstra locul ca una dintre ameninţările externe pentru Federaţia Rusă’, a declarat într-un interviu pentru RIA Novosti Mihail Popov, adjunctul şefului Consiliului pe probleme de securitate de la Kremlin.
El a mai spus că alte pericole la adresa securităţii Rusiei sunt planul scutului antirachetă al SUA şi situaţia din Ucraina.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat luni că Alianţa Nord-Atlantică va deveni ‘mai vizibilă’ în statele membre din flancul estic prin constituirea unei forţe avansate care să răspundă rapid ameninţărilor, dar, pentru a nu încălca actul fondator Rusia-NATO, nu vor fi constituite baze permanente în aceste ţări.
Cei 28 de lideri ai ţărilor Alianţei urmează să adopte la summitul de săptămâna aceasta din Ţara Galilor un plan de reacţie (Readiness Action Plan – RAP), ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina, care au determinat unele state din flancul estic al Alianţei, precum România, Bulgaria, Polonia sau ţările baltice, să se simtă ameninţate de Rusia, potrivit AFP.
NATO intenţionează să desfăşoare cinci baze în Europa de Est, în ţări precum Letonia, Lituania, Estonia, România şi Polonia, potrivit Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.