Ce şanse are să treacă de Parlament o moţiune de cenzură împotriva Guvernului

Liderii ACL au anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură, însă numărul parlamentarilor PNL şi PDL este insuficient pentru ca aceasta să treacă. Cele două partide au doar 173 de deputaţi şi senatori, iar Guvernul poate fi demis doar dacă moţiunea de cenzură este adoptată cu votul a 288 de parlamentari.
Iulian Tudor
02 sept. 2014, 07:59
Ce şanse are să treacă de Parlament o moţiune de cenzură împotriva Guvernului

Potrivit Constituţiei, o moţiune de cenzură trece de Parlament dacă cel puţin jumătate din numărul total al deputaţilor şi senatorilor votează „pentru”, scrie gandul.info.

În prezent, PDL are 36 de deputaţi şi 20 de senatori (56, în total), iar PNL 74 de deputaţi şi 43 de senatori (117, în total). Astfel, ACL numără un total de 173 de voturi „pentru„, la care s-ar adăuga şi voturile parlamentarilor PMP – 13 deputaţi şi doi senatori (15, în total).

În total, 188 de voturi pentru moţiune, dar insuficient pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, fiind nevoie de  288 de voturi „pentru”.

Elena Udrea: PMP va susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta

Potrivit sursei citate, nici măcar cu un eventual ajutor al celor de la PPDD, UDMR şi minorităţi, moţiunea nu are şanse să treacă. În prezent, doar 15 deputaţi mai sunt la PPDD, plus patru senatori neafiliaţi, în timp ce grupul minorităţilor este format din 17 deputaţi. UDMR are 18 deputaţi şi 8 senatori. Adunat, dacă toate aceste grupuri ar vota pentru ca moţiunea să treacă, ar fi 250 de voturi, tot insuficient.

La polul opus, PSD şi UNPR au reuşit să strângă 187 de deputaţi şi 78 de senatori (265, în total), PC aduce 15 deputaţi şi 9 senatori (24, în total).

Puterea este însă susţinută şi de mulţi parlamentari neafiliaţi, dar care fac parte din noua grupare a lui Călin Popescu Tăriceanu, PLR. De altfel, în prima zi a noii sesiuni legislative, PLR a anunţat că va forma un grup comun cu PC, aducând un număr de 20 de deputaţi şi 6 senatori.

În total, coaliţia de guvernare este suţinută de cel puţin 315 parlamentari, asta dacă, prin absurd, şi UDMR, şi PPDD şi minorităţile s-ar pronunţa „împotrivă”. Cu o susţinere a acestora, peste 373 de voturi.

ACL va iniţia o MOŢIUNE DE CENZURĂ pe tema fraudării alegerilor prezidenţiale

Potrivit articolul 113 din Constituţia României, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de minimum un sfert din totalul deputaţilor şi senatorilor. În cazul de faţă, este nevoie de minimum 144 de semnături pentru acest demers.

Pentru ca încrederea acordată Guvernului să fie retrasă este nevoie însă de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică, în cazul de faţă, de 288 de parlamentari (în total, sunt 575).

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surprinzător din România care începe să semene cu Paris, Viena sau Londra. E la ani lumină de București, se construiește pe bandă rulantă și propune zilnic locuri de muncă. Sute de milioane au fost absorbite din fonduri europene și aproape că nu mai există șomeri
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Medicii nu l-au mai putut salva
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Robert F. Kennedy Jr. propune eliminarea fluorului din apa potabilă
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni