Băieţii deştepţi au acceptat să ia energie mai scumpă şi mai puţină

Companiile care au contracte directe de achiziţie a electricităţii de la Hidroelectrica au acceptat creşterea preţurilor şi reducerea cu 10-20% a cantităţilor, precum şi diminuarea duratei acordurilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse implicate în negocieri.
Romania TV
20 feb. 2012, 10:28
Băieţii deştepţi au acceptat să ia energie mai scumpă şi mai puţină

Hidroelectrica a iniţiat, la 1 decembrie, negocieri cu toţi beneficiarii de acorduri directe de achiziţie a electricităţii în vederea majorării preţurilor de vânzare, a reducerii cantităţilor de electricitate şi a duratei contractelor.

„O parte dintre companii au acceptat creşterea preţurilor electricităţii pe care o cumpără de la Hidroelectrica, o parte au fost de acord cu creşterea preţurilor şi reducerea cantităţilor. Unii au acceptat o creştere foarte mică a tarifelor”, au afirmat sursele.

Potrivit acestora, în cazul unor contracte preţurile de vânzare au urcat, după negocieri, la 155-164 lei/Mwh, faţă de o medie de 130 lei/MWh, iar cantităţile au coborât cu procente cuprinse între 10% şi 20%.

Renegocierea acestor contracte şi anularea, în limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate, au fost cerute autorităţilor române de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Termenul stabilit de FMI a fost 15 februarie, dar până la acea dată autorităţile nu au finalizat discuţiile. Drept urmare, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Hidroeletrica, a transmis Ministerului Justiţiei documentele pentru analiză în vederea anulării contractelor.

Potrivit surselor citate, transmiterea acordurilor către Ministerul Justiţiei a fost făcută la cererea FMI, chiar dacă beneficiarii acordurilor au acceptat condiţiile impuse de Hidroelectrica.

„Nu s-a renunţat la demersul la Ministerul Justiţiei, dar este o acţiune separată de renegocierile Hidroelectrica cu beneficiarii contractelor directe”, au mai spus sursele.

Astfel de contracte directe au fost încheiate de Hidroelectrica începând din anii 2000, iar jumătate dintre acorduri au fost prelungite până în 2018.

În toamna anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa FMI ca, până la 31 decembrie 2011, să trimită firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzacţia nu a fost încheiată prin intermediul bursei de energie OPCOM.

În luna decembrie, reprezentanţii Hidroelectrica susţineau că au transmis notificări privind intenţia de reziliere a contractelor aflate în derulare şi care nu au fost tranzacţionate pe OPCOM, arătând că înţelegerile vor fi reziliate „la primul termen posibil”.

Potrivit datelor Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al Hidroelectrica, în 2010 compania de stat a livrat prin contarcte directe o cantitate de aproximativ 15 TWh de energie, reprezentând 76% din producţia de 19,7 TWh. Valoarea energiei vândută de Hidroelectrica prin aceste corduri a fost în 2010 de 1,82 miliarde de lei (432,7 milioane de euro).

Benecifiarii contracteleor directe erau în 2010 producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), Luxten Lightining, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galaţi, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România, Electrica, Salrom, CHN Petroşani şi CLMB Pationar Braşov.

Anul trecut, companiile Salrom, CNH şi CLMB Patinoar Braşov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renunţat la acordul cu Hidroelectrica din motive de imagine.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Planta pe care să o crești lângă căpșuni pentru a dubla recolta. Le stimulează creșterea natural
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scenariu negru pentru România. Dacă speculațiile se adeveresc, e grav
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Legea care se pregătește în România. Cine iese mai târziu la pensie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card