Parlamentarii ACL cer dezbaterea URGENTĂ a ordonanţei privind migraţia aleşilor locali

Grupurile parlamentare ale PNL şi PDL cer preşedinţilor celor două Camere să dezbată în regim de urgenţă OUG privind aleşii locali şi susţin că vor cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională.
Iulian Tudor
03 sept. 2014, 10:51
Parlamentarii ACL cer dezbaterea URGENTĂ a ordonanţei privind migraţia aleşilor locali

‘Cele două grupuri parlamentare PNL şi PDL din Alianţa Creştin Liberală cer preşedinţilor celor două Camere ca în regim de urgenţă, în cel mai transparent mod posibil, să supună dezbaterii parlamentare Ordonanţa 55. Asta înseamnă că luni Senatul poate dezbate în comisiile de specialitate şi adopta în plen ordonanţa, iar marţi Camera Deputaţilor poate dezbate prin comisiile de specialitate în paralel cu plenul şi dezbate ulterior în aşa fel încât la votul final de marţi să intre şi Ordonanţa 55 privind fraudarea alegerilor‘, a declarat liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, deputatul PNL Theodor Nicolescu a precizat că joi dimineaţă parlamentarii ACL îi vor cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională.

ALEŞII LOCALI pot schimba partidul O SINGURĂ DATĂ. Ordonanţa care dă liber la MIGRAŢIE, publicată în MO

‘Mâine dimineaţă (joi – n.r.) vom depune o cerere la Avocatul Poporului rugându-l să sesizeze Curtea Constituţională. Avem, evident, şi varianta în contencios administrativ în care să invocăm excepţia de neconstituţionalitate, suntem pregătiţi şi pentru această a doua variantă’, a spus deputatul liberal.

În opinia parlamentarilor ACL, argumentele pentru care solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR cu privire la Ordonanţa 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală sunt legate de faptul că nu se dovedeşte în niciun fel urgenţa adoptării unui astfel de act normativ.

‘Dispoziţiile articolul 115 din Constituţie stabilesc că în ceea ce priveşte regimul instituţiilor fundamentale ale statului ordonanţa de urgenţă nu se poate da, ori în acest caz administraţia publică locală este o instituţie fundamentală a statului, având un subcapitol în Constituţie. Avem deja patru sau cinci decizii ale CCR care de fiecare dată au spus că interzicerea traseismului este constituţională şi vine în concordanţă cu dispoziţiile articolului 8 alin. 2 din Constituţie, care statuează faptul că partidele sunt cele care preiau voinţa populară şi o transformă în decizie politică. Mai avem două argumente – primul dintre ele priveşte faptul că nu se dovedeşte în niciun fel urgenţa adoptării unei astfel de ordonanţe. În expunerea de motive a ordonanţei sunt doar două argumente, unul dintre ele este o minciună grosolană şi anume că nu mai funcţionează consiliile locale sau cele judeţene, având în vedere schimbările politice petrecute la nivel local (…). Mai există un al doilea argument – se modifică inclusiv legea alegerilor locale prin introducerea unei noi categorii de aleşi locali – supleanţii, ei nu existau până acum în legea alegerilor locale’, a declarat Theodor Nicolescu.

Deputatul PDL Tinel Gheorghe a mai afirmat că în cazul în care Avocatul Poporului nu va da curs solicitării parlamentarilor ACL îi va cere demisia.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români. Ce au pățit după ce au plătit avans pentru un sejur all inclusive la Mamaia Nord
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Dentista din Brăila a avut parte de o moarte extrem de VIOLENTĂ! Detaliile scoase la iveală de autopsie, biata femeie a...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Cetățean american condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri
MediaFlux
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'