Identitatea jucătorului, perceput ca un tânăr jucător cu un potenţal enorm, este încă ţinută sub anonimat de Fairfax Media, cotidianul australian care a publicat ştirea, scrie ProSport.
Tot ce se ştie despre tenismenul anchetat de Unitatea pentru Integritatea Tenisului (TIU) este că a câştigat un set în faţa unui jucător de Top 10, la Australian Open, şi că a fost clasat în Top 200 ATP. Sportivul a negat colaborarea cu respectivul grup infracţional, susţinând că nu a fost audiat de către poliţie, iar relaţiile sale cu cei arestaţi nu erau unele strânse. Anchetatorii spun că jucătorul a furnizat informaţii pentru şase bărbaţi arestaţi în luna iulie pe teritoriul Australiei după ce au plasat pariuri pe zece meciuri trucate, în urma cărora au realizat un profit de 50.000 de dolari.
Indiciile duc la concluzia că respectivul tenismen ar fi Nick Lindahl (Australia, 26 de ani), jucător care în 2008 a primit un wild-card pentru prezenţa pe tabloul de simplu la primul Grand Slam al anului, pierzând cu Richard Gasquet (Franţa), 0-6, 1-6, 6-3, 2-6.
Nu este clar dacă fostul jucător a oferit ponturi în legătură cu partidele în care a fost implicat sau legate de alte jocuri cărora le ştia deznodământul aranjat. Se presupune că blaturile au avut loc mai mult în turnee Futures şi Challenger, decât în competiţii de nivel ATP sau de Grand Slam.