În document, parlamentarii ACL susţin că actuala alianţă guvernamentală, sub conducerea directă a premierului Victor Ponta ‘a iniţiat un atac pe trei direcţii asupra democraţiei din România, eludând legile şi Constituţia naţională şi folosindu-se abuziv de un singur instrument: ordonanţele de urgenţă’.
Potrivit liberalilor şi democrat liberalilor, ‘prima acţiune în scopul fraudării alegerilor şi a acaparării totale a puterii’ de către PSD a fost adoptarea OUG 45/2014, act normativ care, în opinia opoziţiei, favorizează traseismul electoral şi votul multiplu.
A doua direcţie, după afirmaţiile parlamentarilor ACL, a fost adoptarea OUG 55/2014.
‘Încălcând Constituţia României şi legile naţionale, Victor Ponta vrea să subjuge şi să confişte puterea aleşilor locali, obligându-i să îşi părăsească partidele pe care le reprezintă şi să se înscrie în PSD sau partidele sale satelit’, se arată în comunicatul amintit.
Instaurarea unui control absolut asupra Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) este, în viziunea deputaţilor PNL şi PDL, cea de a treia direcţie pe care Guvernul Ponta acţionează.
PNL cere în instanţă DEMITEREA primarilor care trec la un alt partid
‘Deputaţii George Scutaru (PNL) şi Tinel Gheorghe (PDL) şi senatorii Puiu Haşotti (PNL) şi Dumitru Oprea (PDL) trag un semnal de alarmă asupra lipsei de transparenţă şi asupra încălcării cu bună ştiinţă a Constituţiei şi legilor în vigoare, apreciind că statul de drept din România, obţinut prin sacrificii uriaşe de poporul român la Revoluţia din 1989, urmează a fi substituit de o dictatură al cărui exponent este Victor Ponta, preşedintele PSD’, conchide sursa citată.