Tăriceanu cere din nou SUSPENDAREA lui Băsescu: Comportamentul lui, în contradicţie cu interesul naţional

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la România TV, că modul în care a acţionat preşedintele Traian Băsescu în chestiunea legată de desemnarea comisarului european din partea României impune suspendarea sa din funcţie. Tăriceanu intenţionează să discute această chestiune cu partidele reprezentate în Parlament.
Filip Stan
04 sept. 2014, 17:19
Tăriceanu cere din nou SUSPENDAREA lui Băsescu: Comportamentul lui, în contradicţie cu interesul naţional

Ceea ce face astăzi Traian Băsescu, profitând de faptul că îl cunoaşte personal pe Jean Claude Juncker, să încerce să caroteze propunerea Guvernului, mie îmi demonstrează că este împotriva interesului naţional. Este inadmisibil să-ţi carotezi propriul candidat care este în poziţia de a primi unul dintre primele 4-5 posturi ca importanţă din Comisia Europeană”, a declarat preşedintele PLR.

Acesta susţine că preşedintele Traian Băsescu trebuie sancţionat politic pentru acest lucru, inclusiv printr-o a treia suspendare. „Suntem într-o succesiune extrem de rapidă a unor acţiuni ale preşedintelui şi mă gândesc foarte serios dacă nu este nevoie de suspendarea din funcţie a preşedintelui şi convocarea referendumului de demitere chiar dacă mai sunt doar trei luni de mandat (…) Comportamentul său intră în contradicţie cu interesul naţional”, a motivat Tăriceanu.

Fostul premier intenţionează să sondeze terenul pentru a vedea care sunt şansele de succes ale acestui proiect. „Voi discuta acest lucru cu toate partidele parlamentare”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, tot joi, la România TV, că postul de comisar ce-i va reveni României nu este acela pentru Ajutorul Umanitar. Potrivit premierului, nu a existat o asemenea discuţie cu oficiali europeni, informaţia fiind o dezinformare apărută în România.

Povestea cu ajutorul umanitar este o dezinformare apărută în România. Nu s-a discutat acest lucru şi România nu va avea un asemenea post (….) Povestea cu ajutorul umanitar n-a fost discutată niciodată. Face parte din arsenalul de dezinformare al Palatului Cotroceni”, a declarat Victor Ponta.

Acesta l-a acuzat din nou pe preşedintele Traian Băsescu că ar fi blocat numirea Corinei Creţu în postul de comisar pentru Dezvoltare Regională, fără să precizeze însă dacă şeful statului, în presupusa discuţie telefonică cu preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a declarat nemulţumit de persoana propusă de Guvern sau de portofoliul pe care ar fi urmat să-l primească.

„Traian Băsescu a apelat direct şi prin alte persoane la Jean Claude Juncker şi la preşedintele PPE, Joseph Daul, şi i-a pus pe domnii Blaga şi Johannis să scrie o scrisoare în care susţine că nu Guvernul face nominalizarea, ci preşedintele”, a declarat Ponta.

În consecinţă, joi la prânz, şeful Guvernului a remis la Bruxelles o notă cu explicaţii suplimentare. „Am trimis azi o adresă pentru a nu exista nici o problemă, precizând suportul legal al desemnării comisarului european”, a susţine primul-ministru.

Întrebat dacă scrisoarea adresată de liderii ACL lui Juncker a cântărit greu în decizia preşedintelui CE de a nu da Dezvoltarea Regională comisarului român, Ponta a răspuns: „N-a cântărit deloc. Pentru asta a intrat şi Traian Băsescu pe fie, dar avea nevoie de un demers asumat”. Premierul a spus că a aflat joi de convorbirea telefonică ce ar fi avut-o preşedintele României cu Juncker, fără a spune de unde are informaţia.

Invitat să comenteze ameninţările cu plângerea penală venite din partea ACL pentru că ar fi încălcat procedura legală de desemnare a comisarului, Ponta nu s-a arătat îngrijorat. „Anca Boagiu, Blaga şi Johannis i-am auzit cu plângeri penale, dar i-aţi auzit să facă ceva bun? Să facă şi ei 1000 de plângeri penale. Important este ca noi ceilalţi, cei normali la cap, să ne batem pentru România”, a conchis Victor Ponta.

DailyBusiness
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
Spynews
Horoscop sâmbătă, 29 martie 2025: Scorpionii au parte de relaxare și liniște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum trebuie să cureți bijuteriile din aur alb ca să strălucească din nou și să arate ca noi. Ai nevoie de două ingrediente banale, toată lumea le are în casă
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Playtech.ro
Câți bani intră pe cardurile sociale în luna aprilie. Valoarea a scăzut considerabil
DailyBusiness
Secretul neștiut când faci curățenie. Cum poți transforma baia cu pasta de dinți!
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Warren Buffett: Nu mai am nevoie de bani
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
La ce să ne așteptăm de la eclipsa de soare de astăzi, 29 martie. Cum ne influentează pentru următoarea perioadă din viață
Spynews
Bilanțul tragic al cutremurului de 7,7 din Asia. Cel puțin 1.000 de persoane au murit și alte mii au fost rănite 
Evz.ro
Cel mai periculos electrocasnic. Te poate omorî
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
kanald.ro
Peste 1.000 de morți și 2.300 de răniți în urma cutremurului devastator din Myanmar. Salvatorii sapă și în aceste momente după supraviețuitori
Cancan.ro
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele prezentator TV. A fost un actor uimitor. A primit medalia de onoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
stirilekanald.ro
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul a fost văzut ultima oară plecând de la biserică
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
ANAF a luat decizia privind impozitul! Românii sunt obligați să declare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Veste bună pentru pensionarii cu venituri mici: vin banii!