Moscova este pe cale să-şi întărească prezenţa militară în această regiune bogată în hidrocarburi şi care constituie un punct de interes pentru ţări precum Canada şi Norvegia, scrie Agerpres.
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat în septembrie anul trecut redeschiderea acestei baze situate în arhipelagul Noua Siberie, în estul Arcticii, şi abandonată în 1993. El a justificat la acea dată această decizie prin necesitatea de a putea supraveghea ruta maritimă din nord, un proiect strategic care ar urma să joace un rol important în schimburile internaţionale.
CITEŞTE ŞI Petro Poroşenko avertizează România: RUSIA ar putea CUCERI BUCUREŞTIUL
Flota, care a părăsit sâmbătă portul Severomorsk, include două nave importante de debarcare şi va fi însoţită de mai multe spărgătoare de gheaţă, a indicat un purtător de cuvânt al Districtului militar Vest, Vadim Serga, citat de Itar-Tass.
Misiunea principală a acestei expediţii, asigurată de nave din Flota Nordului în Arctic, constă în furnizarea de personal, material şi provizii pentru primul detaşament care din acest an va ocupa noua bază permanentă din insulele Noua Siberie’, a precizat comandantul Flotei Nordului, amiralul Vladimir Korolev.