Gardul de 900 de km care cuprinde cinci straturi este prima etapă dintr-un proiect care vizează împrejmuirea regatului în întregime, adică 9.000 km, cu ziduri de înaltă tehnologie.
Potrivit SPA, acest gard de protecţie se întinde de la zona Hafr al-Baten (nord-est) până la zona Touraif din apropiere de frontiera cu Iordania (nord-vest).
Gardul urmează să fie echipat cu turnuri de supraveghere, camere cu infraroşu şi aproximativ 50 de radare şi va permite ‘reducerea la zero a numărului infiltrărilor şi cazurilor de contrabandă cu droguri, arme şi animale’ la frontiera de nord a regatului, a adăugat agenţia.
Relaţiile dintre Arabia Saudită şi Irak s-au deteriorat în timpul lui Nouri al-Maliki, care a acceptat în cele din urmă în august să renunţe la postul de premier al Irakului.
Regatul sunnit l-a acuzat pe Maliki, un şiit, că a favorizat ofensiva jihadiştilor Statului Islamic în nordul Irakului din cauza politicii sale de marginalizare a minorităţii sunnite irakiene. În schimb, Maliki a acuzat regatul wahhabit că susţine ‘terorismul’ în Irak.
Arabia Saudită a decis construirea unei bariere de securitate de înaltă tehnologie la frontiera cu Irakul în 2006, când această din urmă ţară a căzut pradă războiului şi violenţelor intercomunitare.
Liderii saudiţi au extins apoi proiectul la întreaga frontieră a regatului.