Klaus Iohannis, pentru prima dată la Ţebea: Sunt foarte impresionat. E frumos aici

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, a declarat că este impresionat de ospitalitatea cu care a fost întâmpinat de cei prezenţi la festivităţile organizate duminică, la Ţebea, în memoria eroului naţional Avram Iancu.
Ionela Marcu
07 sept. 2014, 12:26
Klaus Iohannis, pentru prima dată la Ţebea: Sunt foarte impresionat. E frumos aici

Klaus Iohannis a participat la slujba de pomenire organizată în cimitirul de la Ţebea, iar după aceea s-a deplasat prin mulţimea care era prezentă la manifestări, fiind însoţit de preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi de alţi lideri ai Alianţei Creştin Liberale (ACL), relatează Agerpres.

‘Sunt foarte impresionat de ospitalitatea, de căldura cu care am fost primit astăzi, aici. Oamenii cred că au fost bucuroşi că ne-am întâlnit. Eu am fost foarte bucuros că am putut să strâng mâna, probabil a câtorva sute de români care s-au adunat aici. Este o sărbătoare deosebit de frumoasă şi emoţionantă’, a declarat Iohannis.

Întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că, deşi a fost în mulţime, nu a fost huiduit de oameni, Klaus Iohannis a apreciat doar că a avut parte de o primire frumoasă din partea localnicilor.

CITEŞTE ŞI Emil Boc, GEST SFIDĂTOR la adresa liderilor PDL

A fost o primire foarte frumoasă. Nu ştiu cum a fost altă dată. Pentru mine este o premieră şi pot să vă spun că o să revin. Este foarte frumos aici’, a adăugat Iohannis.

La rândul său, liderul PDL, Vasile Blaga, a afirmat că la această manifestare trebuie uitate necazurile şi disputele politice.

‘Este o zi frumoasă, ca întotdeauna, la Ţebea. Am venit aproape de fiecare dată-eu sunt şi de loc apropiat, de dincolo de deal (în judeţul Bihor, învecinat n.r.). Ne regăsim şi asta e bine, să se simtă toată lumea aşa cum trebuie şi să uite de necazurile, inclusiv de disputele politice, că nu e timp astăzi. Azi e timp de bucurie. Doamne ajută!’, a spus Blaga.

Peste 4.000 de oameni au luat parte duminică la Serbările Naţionale de la Ţebea, organizate cu prilejul împlinirii a 142 de ani de la moartea lui Avram Iancu.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Scrisoarea de garanție bancară – un instrument financiar din ce în ce mai popular în România
MediaFlux
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'