Claudio Ranieri, antrenorul Greciei: România este mai bună decât noi din punct de vedere fizic

Italianul Claudio Ranieri, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Greciei, a declarat că formaţia sa a făcut tot ce a putut, dar România a fost calmă şi s-a apărat foarte bine, duminică seara, la Pireu, în debutul preliminariilor EURO 2016.
Daniel Spătaru
08 sept. 2014, 06:32
Claudio Ranieri, antrenorul Greciei: România este mai bună decât noi din punct de vedere fizic

Grecia a făcut maximum din ce putea. Am încercat să îi punem sub presiune, să marcam, dar România a fost foarte calmă şi s-a apărat bine, le-a mers foarte bine„, a spus tehnicianul italian, citat de Digi Sport.

Cred că România, în acest moment, este mult mai bună din punct de vedere fizic. Fotbaliştii României au jucat 6 meciuri în competiţia internă, în timp ce unii dintre jucătorii noştri au câte unul. Grecia a făcut tot ce putea, în aceste condiţii. A fost dificil să aleg jucătorii cei mai potriviţi. A fost greu, dar este normal pentru acest stadiu în care ne aflăm„, a mai spus Ranieri.

Tehnicianul italian nu a fost impresionat de jucătorii României, fiindcă îi ştia foarte bine.

Citeşte şi Presa din Grecia: „Coşmar pentru Ranieri. Frustrare naţională”

Cred că un egal ar fi fost mai corect. Nu sunt supărat, însă. A fost doar primul meci şi nimic nu s-a schimbat. Grecia şi România rămân favorite la calificare„, a subliniat Ranieri.

Fundaşul Kostas Manolas a afirmat că a fost o zi neagră pentru echipa sa: „Nu ne-am creat ocazii de gol şi nu ne-a ieşit nimic. Calificarea este în pericol, dar mai avem meciuri de jucat şi vom merge în Finlanda să câştigăm. Am demonstrat în trecut că atunci când situaţia devine dificilă jucăm mai bine„.

Citeşte şi Victor Piţurcă: „Bucuria este foarte mare, de nedescris”

La rândul său, mijlocaşul Panagiotis Tachtsidis consideră că „această nouă echipă a Greciei va reuşi să îşi demonstreze valoare în cele din urmă”.

Trebuie să avem răbdare şi rezultatele vor veni. Nu am reuşit să facem ce ne-a cerut antrenorul şi nu a mers nimic„, a adăugat Tachtsidis.

Citeşte şi Pleacă Piţurcă de la naţională? Arabii au venit la Bucureşti, pentru negocieri

Spynews
Răsturnare de situație în cazul crimei din Brăila! Ce s-ar fi întâmplat în cabinet
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Orașul care a devenit prea scump chiar și pentru milionari. Deși au averi mari, nu-și mai permit să-și cumpere apartamente și case aici
Capital.ro
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Cât costă un mic dejun la Eforie Nord, în plin sezon estival. Pentru o banală omletă cu șuncă plătești 30 lei
Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Evz.ro
Surpriza de la pompă. Cât costă un litru de benzină și de motorină
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce a apărut pe contul de Facebook al Adrianei Bahmuțeanu la câteva zile după vestea divorțului de George Restivan! Mesajele care i-au pus pe toți pe gânduri
Capital.ro
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce obligație ai pentru 5 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Evgheni Serebriakov, acuzat de atentatul cu mașină-capcană de la Moscova, a cooperat cu serviciile speciale ucrainene
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!