„Am discutat aspecte ce ţin exclusiv de instituţia Avocatului Poporului. Am făcut propuneri pentru nominalizarea a doi adjuncţi pentru că sunt posturi libere de multă vreme. Am discutat cu dânsul să se abordeze acest subiect cu grupurile politice şi să se stabilească când vor fi audiaţi cei doi în comisiile juridice, când se va lua decizia de către plenurile reunite ale celor două Camere şi când vor depune jurământul”, a declarat Victor Ciorbea după întâlnirea cu Tăriceanu.
Întrebat dacă a discutat cu preşedintele Senatului şi chestiunea celei de-a treia suspendări a preşedintelui Băsescu, Victor Ciorbea a răspuns: „Aveţi cuvântul meu că nu s-a discutat nici o clipă acest subiect. Nu ţine de Avocatul Poporului, nu sunt membru de partid, îmi văd de treaba mea”.
În ce priveşte sesizările primite privind neconstituţionalitatea OUG 55/2014, cea care permite traseismul politic al aleşilor locali timp de 45 de zile, fără ca aceştia să-şi piardă mandatul, Ciorbea a spus că va da răspunsuri oficiale la fiecare dintre ele în cursul acestei săptămâni şi la începutul săptămânii viitoare.
„Veţi primi răspuns în legătură cu toate problemele pe care le-aţi avut în ultima vreme. S-a lucrat mult şi se lucrează, s-a lucrat mai întâi la documentare, dar acum se lucrează la redactare. (…) Toate marile probleme ale opoziţiei – am încercat şi voi încerca să vi le dau soluţionate şi motivate săptămâna asta şi cel târziu la începutul săptămânii viitoare”, a spus Avocatul Poporului.