20.000 de mame şi 50.000 de pensionari vor beneficia de amnistia fiscală

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, luni, la Palatul Parlamentului că în jur de 20.000 de mame, 50.000 de pensionari şi 25.000 de bugetari vor beneficia de amnistia fiscală.
Iulian Tudor
08 sept. 2014, 10:35
20.000 de mame şi 50.000 de pensionari vor beneficia de amnistia fiscală

Ministrul Muncii a explicat că fiecare dintre cele două legi adresate persoanelor aflate în concediu de creştere a copilului şi pensionarilor are două componente: una care suspendă plata debitelor şi o alta prin care sunt restituite sumele deja returnate statului, potrivit Agerpres. Toate debitele sunt calculate începând cu data de 1 ianuarie 2011.

În ceea ce priveşte mamele care au beneficiat de indemnizaţii calculate în mod eronat, sunt 12.500 care ar fi trebuit să restituie statului anumite sume şi alte 8.000 care au făcut-o deja. Ea a arătat că acestora din urmă li se vor înapoia banii eşalonat. Săptămâna trecută, ministrul Rovana Plumb declara că în cazul mamelor cuantumul restituirilor ajunge la 50 de milioane de lei.

„În ceea ce priveşte pensionarii, primul dispozitiv se referă la scutirea de la plata debitelor care sunt în curs, şi aceasta înseamnă 30.000 de pensionari, un cuantum de 65 de milioane de lei. Cei care au apucat deja să plătească şi intră în al doilea dispozitiv al legii, respectiv restituirea, sunt 50.000 de pensionari, cu o sumă de 350 de milioane de lei”, a adăugat ministrul Muncii.

Rovana Plumb a precizat că restituirea sumelor deja achitate se face în tranşe egale, pe o perioadă de cel mult cinci ani, începând de la 1 ianuarie 2015.

Senatul a adoptat la 1 septembrie proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, constituite în sarcina pensionarilor, cu amendamentul că sumele deja recuperate vor fi restituite eşalonat.

Potrivit amendamentului, sumele provenite din debitele recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat pe o perioadă de cinci ani calendaristici începând de la data de 1 ianuarie 2015 prin plăţi anuale egale.

„Restituirea se realizează pe baza cererilor de către pensionar la casele judeţene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, respectiv casele de pensii sectoriale. Nedepunerea cererii atrage nerestituirea sumelor. Sumele ce urmează a fi restituite nu se actualizează cu indicele inflaţiei şi nu sunt purtătoare de dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere după caz2, a precizat senatorul PSD Liviu Pop.

De asemenea, tot atunci, plenul Senatului a adoptat şi proiectul de lege care prevede amnistierea mamelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate în mod greşit.

Şi în acest caz, senatorii au adoptat un amendament prin care sumele provenite din debitele recuperate începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a legii în discuţie să se restituie eşalonat pe o perioadă de cinci ani începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.

Senatul a modificat la 1 septembrie şi legea privind exonerarea de la plata unor sume de către cadre didactice din judeţul Hunedoara, trimisă spre reexaminare de şeful statului, şi, printr-un amendament admis, a generalizat aplicarea actului normativ şi la alte categorii de bugetari.

Proiectele de lege privind amnistia fiscală urmează să intre în această săptămână în discuţia plenului Camerei Deputaţilor.

Citeşte şi: BUGETARII AMNISTIAŢI. Cine va beneficia de amnistie şi cât va primi. Rovana Plumb: Reparăm ce a stricat Boc

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Nu scăpăm de lapoviță și ninsoare în România! Cum va fi vremea în următoarele zile, conform ANM
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Românii datori la bănci, cu sufletul la gură. Decizie crucială la BNR
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
11 zile libere în următoarele trei luni! Românii vor avea parte de trei minivacanțe
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
BNR lansează o nouă monedă cu valoarea nominală de 10 lei! Luni, ședință de politică monetară la Banca Națională a României FOTO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța