Traian Băsescu, a treia suspendare. Ce PRIVILEGII ar pierde preşedintele în cazul în care ar fi DEMIS

Călin Popescu Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Legea 406/2001 le acordă foştilor şefi ai statului român, fie că au fost preşedinţi sau monarhi, o serie de drepturi menite să le asigure o bătrâneţe liniştită şi prosperă. Numai că aceste drepturi nu se mai acordă în cazul în care preşedintele este demis prin referendum sau primeşte o condamnare penală definitivă. Astfel, dacă a treia suspendare va fi votată în Parlament şi finalizată prin demitere la referendum, Traian Băsescu va pierde locuinţa de la stat şi indemnizaţia specială.
Filip Stan
09 sept. 2014, 06:18
Traian Băsescu, a treia suspendare. Ce PRIVILEGII ar pierde preşedintele în cazul în care ar fi DEMIS

După încheierea mandatului de la Cotroceni, Traian Băsescu are dreptul, prin lege, la o serie de privilegii, în calitate de fost şef al statului.

Articolul 2 al Legii 406/2001 prevede care sunt aceste privilegii pe care un fost preşedinte le primeşte: folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu; pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

Indemnizaţia de fost preşedinte se acordă, indiferent dacă beneficiarul obţine venituri din salariu sau pensie. Aceste drepturi nu se transmit succesorilor în caz de deces, urmaşii fiind obligaţi să părăsească locuinţa primită de la stat în termen de 60 de zile de la moartea fostului preşedinte.

În cazul în care este demis prin referendum, preşedintele nu mai beneficiază de aceste drepturi.

Articolul 1, alineatul 3 al legii, stabileşte: „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum.

A TREIA SUSPENDARE a lui Băsescu, demarată în Parlament. CEREREA propusă de Tăriceanu. Capetele de acuzare

După cum prevede legea, chiar dacă scapă de demitere, Traian Băsescu nu poate fi sigur de aceste drepturi, întrucât este şi „titularul” unor dosare penale deschise de procurori care nu pot fi finalizate decât după expirarea mandatului său.

PROPUNERI PRIVIND DREPTURILE FOŞTILOR ŞEFI DE STAT

În 2011, în contextul austerităţii bugetare promovate de guvernul Boc, în mintea deputatului Octavian Bot a încolţit ideea ca şi preşedintele Băsescu să intre în categoria bugetarilor afectaţi de tăieri, astfel că a iniţiat un proiect de lege prin care indemnizaţia era redusă de la 75% la 25% din indemnizaţia preşedintelui în exerciţiu, iar locuinţa de serviciu nu mai era acordată. Cum proiectul i-ar fi afectat şi pe Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, proiectul nu a întrunit nici susţinerea puterii, nici a opoziţiei.

Liviu Dragnea: Sunt un suporter al suspendării lui Băsescu. Dar trebuie o abordare raţională şi pragmatică

Oarecum paradoxal, Victor Ponta este susţinător al creşterii drepturilor acordate foştilor preşedinţi. „Sunt absolut convins – nu vreau sa fie interpretat greşit, ca un semn de parti-pris pentru cineva care a fost sau vreun semn de simpatie pentru cineva care este acum preşedinte al României – cred că foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept„, a declarat Ponta, în iunie 2014, precizând ulterior că pentru asta este nevoie de modificarea Constituţiei.

Drepturile de care ar fi beneficiat Traian Băsescu după finalizarea mandatului au devenit subiect de dezbatere publică şi odată cu suspendarea sa din vara anului 2012.

Atunci premierul Victor Ponta a susţinut vila Dante a fost renovată cu cheltuieli de 1.000.000 euro fiind astfel pregătită pentru ca Traian Băsescu să se mute acolo după încheierea mandatului. Preşedintele a negat acuzaţiile, dar scandalul a fost subiect de campanie pentru referendumul de demitere a sa.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy