Parlamentarii PC susţin cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat luni că senatorii şi deputaţii conservatori susţin propunerea privind calendarul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, informează Agerpres.
Romania TV
08 sept. 2014, 13:52
Parlamentarii PC susţin cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

„În ce priveşte calendarul pentru suspendarea preşedintelui propus de domnul Tăriceanu, opinia majoritară în cadrul grupurilor de senatori şi deputaţi ai PC este aceea de a susţine acest demers. Sigur că trebuie să ne uităm foarte clar pe prevederile constituţionale, dar, ca principiu, cred că trebuie să transmitem un semnal foarte clar astăzi. Opinia colegilor mei este că indiferent dacă suntem în prima zi de mandat sau ultima zi de mandat, legea fundamentală trebuie să fie respectată indiferent de cine este pentru o perioadă preşedinte sau în orice funcţie importantă în stat”, a spus Daniel Constantin în şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PC şi PNL de la Palatul Parlamentului.

Călin Popescu Tăriceanu a demarat a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Tăriceanu s-a întâlnit, luni, cu liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui. Şeful Senatului a început strângerea de semnături pentru declanşarea suspendării. În cererea de suspendare, Tăriceanu formulează trei capete de acuzare la adresa şefului statului.

În cererea de suspendare, propusă de Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu este acuzat că a făcut campanie pentru PMP şi că a transformat Preşedinţia în sediul de campanie al partidului condus de Elena Udrea.

„Președintele s-a implicat concret în acţiuni politice de notorietate publică care l-au transformat în liderul de facto al Fundației Mișcarea Populară, fundație cu activitate eminamente politică, și al Partidului Mișcarea Populară”, este primul cap de acuzare formulat de Tăriceanu.

Împrejurarea de a fi semnat primul pe lista de susținători a candidatului PMP la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, și de fi făcut o adevărată campanie publicitară legată de acest gest politico-propagandistic este un partizanat politic flagrant, departe de a putea fi încadrat în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor.

A doua zi, după alegerea de către PMP a unui nou candidat al partidului la președinția României în persoana Elenei Udrea, Președintele României a invitat o delegație a acestui partid la sediul Administrației Prezidențiale. Declarațiile publice făcute presei de participanți la întâlnirea de la Cotroceni au făcut dovada unei implicări partizane fățișe și semnificative a Președintelui României în campania electorală de promovare a candidatului PMP, Elena Udrea. Președintele României nu numai că a transformat sediul și logistica Administrației prezidențiale într-un sediu de campanie electorală pentru un partid politic, dar s-a implicat activ și public de la înălțimea funcției și a folosit influența instituției prezidențiale în mod partizan.

Simultan, Traian Băsescu a pornit din calitatea sa de Președinte al României un adevărat asalt mediatic cu conotații profund negative la adresa adversarilor candidatului PMP, Elena Udrea, cu scopul vădit de a o sprijini să acceadă în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Nici această acțiune pro-activă și militantă nu poate fi încadrată în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor politice, ea constituind o gravă încălcare a Constituției”, se mai precizează în document.

Al doilea cap de acuzare îl constituie „intervenţia” lui Băsescu la preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în problema nominalizării comisarului european.

„Nici această acțiune a Președintelui nu poate fi încadrată în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor politice, ea fiind un nou caz de încălcare gravă a Constituției, prin depășirea evidentă a atribuțiilor Președintelui României. Criticile formulate ulterior de Guvern, prin intermediul Primului Ministru, la adresa intervenției Președintelui României pe lângă Președintele Comisiei Europene pe tema portofoliului ce revine României, constituie un argument suplimentar că Președintele României nu numai că nu a avut mandat din partea Guvernului, dar și-a depășit atribuțiile și a acționat în afara legislației în vigoare”, prevede documentul.

Al treilea cap de acuzare se referă la faptul că „președintele României, Traian Băsescu, a promovat raporturi instituționale în forme necivilizate cu participanții la viața publică.”

Perseverenţa domnului Traian Băsescu în a încălca Legea fundamentală, prin repetarea unor fapte abuzive şi care afectează grav funcţionarea democratică a statului de drept, demonstrează o atitudine IREMEDIABILĂ a acestuia, însăși repetarea unor fapte de natura celor pentru care Președintele a fost suspendat anterior, conferă caracterul de gravitate cerut de Constituție și Curte„, se arată în cerere.

„Cu argumentația de mai sus, noi, semnatarii acestui document, senatori şi deputaţi, considerăm că se impune suspendarea Președintelui României și convocarea Referendumului popular, prin care românii să aibă posibilitatea de a se pronunța în mod direct, prin vot, dacă sunt de acord sau nu cu demiterea Președintelui României„, se mai arată în document.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Nu scăpăm de lapoviță și ninsoare în România! Cum va fi vremea în următoarele zile, conform ANM
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Românii datori la bănci, cu sufletul la gură. Decizie crucială la BNR
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
11 zile libere în următoarele trei luni! Românii vor avea parte de trei minivacanțe
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
BNR lansează o nouă monedă cu valoarea nominală de 10 lei! Luni, ședință de politică monetară la Banca Națională a României FOTO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța