BANCUL ZILEI: Un călugăr şi o călugăriţă…

Un călugăr şi o călugăriţă se rătăcesc într-un viscol. După mult umblat, ajung la o cabană micuţă. Epuizaţi, fac pregătirile pentru a dormi. Erau câteva pături şi un sac de dormit pe jos, dar un singur pat. Fiind un cavaler, el spune: 

– Soră, dormiţi dvs. în pat. Eu mă voi culca pe jos în sacul de dormit.

Imediat ce intră în sac, trage fermoarul în sus şi aţipeşte, când o aude spunând: 

– Frate, mi-e frig. 

El desface fermoarul sacului, se ridică, mai caută câteva pături şi o înveleşte. Intră din nou în sac şi când închide ochii, ea spune din nou:

– Frate, tot mi-e foarte frig. 

El deschide sacul, se ridică din nou, caută alte pături, le pune pe ea şi se reîntoarce în sac. Abia închide ochii, când ea spune: 

– Frate, aproape îngheţ. 

De data asta, el rămâne nemişcat şi zice: 

– Soră, am o idee. Suntem la kilometri distanţă de orice fiinţă omenească. De ce nu ne purtăm ca bărbatul şi nevasta? 

– Din partea mea nicio problemă, răspunde ea cu voce cochetă. 

La care el rosteşte urlând: 

– Atunci dă-te jos din pat şi caută-ţi tu singură pături! 

***

Maria se tot ruga de Ion să facă dragoste cu ea. 

Acesta, obosit, încearcă să-i explice: 

– Măi, Mărie, ştii tu ce efort presupune o partidă? 

– Ce efort, mă Ioane? 

– Uite, măi, e ca şi cum eu te-aş lua pe tine în spate şi te-aş duce din Craiova până-n Timişoara. 

– Hai, măi Ioane! 

Maria tot insistă şi până la urmă Ion cedează rugăminţilor. După o partidă de amor sălbatic, când Ion dădea să se ducă în sfârşit la culcare, Maria-l ia la întrebări: 

– Auzi, măi, Ioane, şi acum ce faci, doar nu mă laşi la Timişoara?