Polonia, cel mai important stat fost-comunist a deţinut acest portofoliu, între 2004 şi 2010.
Comisarul responsabil pentru acest domeniu gestionează politica de coeziune a Uniunii Europene, una dintre cele mai importante initiative ale organizaţiei, dar una infinit mai importantă pentru dezvoltarea României şi pentru eliminarea decalajului dintre ţara noastră şi standardele europene.
Comisarul responsabil pentru acest portofoliu va gestiona politicile care au drept obiectiv crearea de locuri de muncă şi încurajarea creşterii economice, combaterea schimbărilor climatice şi a dependenţei energetice, reducerea sărăciei, respectiv combaterea excluziunii sociale.
Aceste resurse sunt utilizate pentru finanțarea infrastructurilor de transport și comunicații strategice, pentru a favoriza trecerea la o economie mai prietenoasă cu mediul înconjurător, pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în a devenit din ce în ce mai inovatoare și mai competitive, pentru a crearea de noi locuri de muncă, pentru a consolida și moderniza sistemele de educație și pentru a construi o societate mai incluzivă. Toate acestea sunt domenii în care România se află în urma multor state membre ale Uniunii, de aceea prezența unui român la conducerea acestui comisariat va reprezenta un avantaj semificativ.
Politica regională acționează ca un catalizator al investițiilor deoarece crește încrederea investitorilor . De asemenea, este expresie a solidarității europene, deoarece o mare parte a fondurilor disponibile sunt alocate regiunilor mai puțin dezvoltate.
Estimările arată că investițiile finanțate prin politica regională au contribuit la creșterea veniturilor în cele mai sărace regiuni ale UE: PIB/cap de locuitor în aceste regiuni a crescut de la 60,5% din media UE-27 în 2007, la 62,7% în 2010. Mai mult, PIB-ul în cele 13 țări care au aderat la UE după 2004 este așteptat să crească cu aproximativ 2,4% pe an în perioada 2007-2025.
România are alocate în perioada 2014-2020 21 de mld euro pe politica regională și de coeziune.