„În această dimineaţă (sâmbătă dimineaţă – n.r.), Departamentul pentru Energie a fost informat de conducerea Transgaz că societatea a primit o adresă de la dispecerul Gazprom din Sofia conform căreia astăzi (sâmbătă – n.r.) şi mâine (duminică – n.r.) livrările de gaze vor fi efectuate la parametri normali, fără a mai fi aplicate reducerile anunţate ieri (vineri – n.r.)”, a precizat ministrul.
Livrările de gaze din Rusia către România au fost reduse cu 5% FĂRĂ EXPLICAŢII VIDEO
Potrivit acestuia, nu au fost oferite prin această adresă informaţii privind motivul reducerii de 5% aplicate vineri şi nici confirmarea că săptămâna viitoare livrările de gaze se vor realiza conform graficului agreat.
Importurile sunt momentan la un nivel extrem de redus, de circa 0,2 milioane de metri cubi pe zi, în timp ce producţia României de gaze este la un nivel aproape dublu faţă de consumul ţării (31 de milioane de metri cubi – producţia, 16 milioane de metri cubi – consumul).
În plus, România are deja depozitate cu 700 de milioane de metri cubi mai multe gaze decât necesarul estimat de Autoritatea de Reglementare, de 1,8 miliarde de metri cubi, iar ciclul de înmagazinare este încă în derulare.
Ministrul Delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a precizat vineri că livrările de gaze din Federaţia Rusă către România vor fi reduse cu 9% sâmbătă şi cu 5% duminică, după ce vineri România a primit cu 5% mai puţine gaze de import.