Avionul, un Airbus 320 al Middle East Airlines (MEA), efectua o cursă Geneva-Beirut atunci când alerta a fost dată din Elveţia – un bagaj care nu aparţinea niciunuia dintre pasageri a fost reperat la bordul aeronavei, a scris Corriere della Sera.
În momentul emiterii alertei, avionul se afla deasupra Italiei şi două avioane de luptă italiene l-au escortat până la aeroportul din Roma.
Intervenţia avioanelor militare a provocat îngrijorare în rândul populaţiei din împrejurimile Romei, menţionează sursa citată.
După ce avionul Airbus a aterizat, toţi pasagerii au coborât şi pirotehnişti au efectuat un control detaliat al aparatului, însă la bordul avionului nu s-a găsit niciun dispozitiv exploziv.