Vosganian: Criza greacă e o lecție pentru România

Acordul de luni noapte al Eurogrupului privind planul de salvare a Greciei este o măsură bună, dar statul elen nu a scăpat încă de riscul falimentului. Declaraţia a fost făcută la RFI de vicepreşedintele PNL, fostul ministru de Finanţe, Varujan Vosganian. El mai spune că situaţia din Grecia trebuie să fie o "lecţie" pentru România.
Romania TV
21 feb. 2012, 11:33
Vosganian: Criza greacă e o lecție pentru România

În opinia lui Varujan Vosganian, „Grecia în acest moment încă nu a scăpat (de faliment-n.r.), pentru că dacă nu se iau unele măsuri de disciplinare de natură bugetară, s-ar putea să se reîntoarcă la situaţia de după primul ajutor financiar”, scrie RFI Romania.

Fostul ministru de Finanţe consideră că poporul grec trebuie să susţină eforturile Guvernului de la Atena, pentru a scăpa de riscul unui faliment: „Grecia are aceste probleme legate de restructurarea datoriilor şi de buget şi mi-e greu să cred că acest lucru va mai merge înainte dacă poporul grec nu va înţelege că trebuie să răspundă printr-un gest decisiv la susţinerile care vin din partea UE”.

După părerea vicepreşedintelui PNL, Varujan Vosganian, criza din Grecia este o lecţie pentru România. „Pentru România este o lecţie şi anume să înţeleagă faptul că noi nefiind în zona euro, apropierea de un pact de natură fiscal-bugetară, de o altă situaţie care ne-ar pune într-o situaţie dificilă nu ne-ar crea şi prietenii pe care-i are Grecia”, susţine fostul ministru de Finanţe.

 

În Grecia trebuie un Guvern cu „o susţinere politică importantă”

Varujan Vosganian e de părere că „în Grecia, lucrul cel mai important este că trebuie să existe un Guvern cu o susţinere politică importantă şi care să fie legitimat de alegeri. Până atunci, este greu de presupus că Grecia va reuşi să ia măsurile care sunt cerute de UE”.

O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar avea consecinţe incalculabile, consideră Varujan Vosganian: „Experţii care au insistat pentru acest nou acord au calculat şi efectele posibile ale unei desprinderi a Greciei din zona euro şi această desprindere ar fi extrem de costisitoare, pentru că uniunea monetară a presupus deja o seamă întreagă de legături între bănci şi conexiuni de natură monetară, care pentru unele ţări, inclusiv pentru Germania ar fi din punct de vedere financiar costisitoare”.

„Mai este un detaliu interesant”, subliniază fostul ministru de Finanţe, „grecii înşişi nu sunt foarte doritori să iasă din zona euro. Astfel încât eu cred că în Grecia ar trebui să se producă şi un anumit declic, în care oamenii să se decidă exact ce vor. Reîntoarcerea la drahmă pentru Grecia ar fi o soluţie extrem de dificilă şi cu consecinţe greu de evaluat”.

Vicepreşedintele PNL declară că acordul la care a ajuns Eurogrupul este o „soluţie care dă un anumit răgaz şi permite Greciei să decidă o soluţie politică ce să gestioneze după aceea măsurile economice. Este o măsură bună”.

Grecia primeşte aşadar ajutorul mult sperat de 130 de miliarde de euro, în baza unor condiţii îmbunătăţite, negociate luni noapte la Bruxelles de către miniştrii de Finanţe din zona euro şi de prim-ministrul grec, Lucas Papademos.

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gara din România care a fost demolată pentru a se construi una modernă. Aparține unui oraș important și va fi ridicată la standarde europene. Va avea lift panoramic, din sticlă, construit în exterior
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Prima ninsoare aduce zăpadă și turiști pe pârtiile din stațiunile montane
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy