Victor Ponta a reiterat necesitatea introducerii de noi programe şi manuale şcolare, totodată exprimându-şi regretul faţă de faptul că manualele nu au ajuns la timp la elevii din clasa I.
‘Îmi pare rău că în acest an campania electorală s-a împletit cu interesele legitime, bănoase ale celor care stăpânesc de mulţi ani sistemul manualelor (…) Ultima dată când s-au făcut manuale noi a fost în 2004, dacă nu mă înşel, de zece ani nimeni nu a avut curaj să se lupte cu acest sistem al manualelor. Noi am luat această decizie de a veni în secolul XXI cu manualele, de a avea noi programe şcolare, de a avea manuale adaptate unui sistem de educaţie modern, apoi de a trece la digitalizarea manualelor. (…) Evident că această reformă deranjează foarte multe interese şi unii o să piardă bani şi evident că aceştia au contestat încă din februarie până azi procedura, evident că au sprijinitori în politică şi în mass-media că cine are bani găseşte şi politicieni, şi media de cumpărat, însă este o reformă pe care trebuie să o facem (…) Îmi pare foarte rău că au reuşit să blocheze manualele de clasa I, însă o reformă atât de importantă era clar că va avea opoziţie şi cred că şcoala românească are nevoie de această modernizare’, a afirmat prim-ministrul, citat de Agerpres.
Victor Ponta a participat luni la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional ‘Tudor Vladimirescu’ din Târgu-Jiu, ulterior înmânându-le primarilor din zece comune cheile pentru tot atâtea microbuze şcolare.
CITEŞTE ŞI Victor Ponta, la Târgu-Jiu: Fac un apel de a înţelege că trebuie să trecem la educaţia viitorului