Imediat ce a ieşit cu maşina din magazin, tânăra de 27 de ani, din oraşul Shenyang, a încurcat frâna cu acceleraţia şi a intrat în plin în mai multe vehicule scumpe aflate în faţa sa la semafor, potrivit Mirror.
Citeşte şi Fotografia zilei: De ce nu e bine să mergi cu Porsche-ul prin Constanţa
Astfel, ea a provocat o pagubă de 150.000 de euro din cauza unei greşeli. Dat fiind faptul că maşina ajunge la 100 de kilometri pe oră în doar cinci secunde, pagubele au fost însemnate.
„Încă îi făceam cu mâna în momentul în care a accelerat dintr-o dată şi s-a auzit un zgomot puternic. A încercat să schimbe benzile dar fără avertisment a plecat ca din tun. Am avertizat-o că este o maşină puternică. Am alergat în ajutorul ei, nu era rănită, însă maşina a fost făcută praf. Restul maşinilor erau oprite când a intrat în ele, deci este doar vina ei„, a declarat Qiang Chiu, bărbatul care i-a vândut Porsche-ul tinerei neatente.