„A fost un proiect de succes. La un an de zile, în ciuda pesimismului, a fost un lucru bun. Au fost esenţiale trei lucruri: calculele, curajul de a lua acestă măsură, parteneriatul cu mediul privat. (…) Mai mulţi angajaţi, producţie mai mare, încasări mai mari la buget. Ce putem să ne dorim mai mult”, a declarat premierul Victor Ponta.
Măsura, implementată de Guvern la 1 septembrie 2013, s-a dovedit a fi un succes, impactul reducerii TVA la produsele de panificație generând rezultatele notabile pe toate planurile prevăzute de Executivul de la București.
Conform datelor reportului de evaluare, prezentate de miniștrii Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, şi Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, la un an de la scăderea taxei pe valoare adăugată la pâine de la 24% la 9%, evaziunea fiscală a scăzut cu 20%, iar preţurile au scăzut cu 12%.
„După un an de zile de la aplicarea măsurii trebuie să vorbim despre un mediu economic mult mai sănătos. (…) Producţia de făină a crescut cu 16 % , producţia de pâine a a crescut cu 18%”, a declarat ministrul Agriculturii.
Pe lângă efectele măsurii la nivelul scăderii prețurilor și diminuarea evaziunii fiscale din domeniu, reducerea TVA a stimulat și crearea de noi locuri de muncă și, nu în ultimul rând, creșterea producției și profitului agenților economici.
Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a explicat că „măsura a fost una corectă: preţul la pâine a scăzut, pe piaţa de morărit şi panificaţie a crescut producţia”. De asemenea, ea a subliniat faptul că „impactul negativ la buget a fost mai mic decât cel preconizat de 281,4 milioane lei”, „profitul în 2013 a fost de 67,5 milioane de lei în sectorul de morărit, 181 milioane de lei în sectorul de fabricare a pâinii”, iar „productivitatea muncii a continuat să crească”.
Premierul Victor Ponta a declarat că reușita reducerii TVA la pâine dă încredere Guvernului să adopte reducerea cotei de TVA și la alte produse alimentare de bază.
„Pe baza acestui succes trebuie să mergem mai departe. Trebuie să reducem TVA si la alte categorii – la carne, legume şi fructe. Trebuie să avem răbdare pentru că în primele luni am avut scăderi dar apoi au apărut încasările. La anul, când veţi lua aceste măsuri vă voi sprijini, nu vă voi critica”, a explicat Victor Ponta.
În momentul adoptării reducerii TVA la produsele de panificație, decizia a fost vehement criticată de membrii Opoziției, care au atacat Guvernul punând la îndoială sustenabilitatea măsurii.