Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, a Legii petrolului şi a unei ordonanţe de urgenţă cea mai importantă prevedere a acestuia referindu-se la prorogarea termenului, extinderea calendarului şi menţinerea coşului pentru gaze naturale până în 2021.
„A mai trecut o lege importantă, pe care cei de la PDL şi PNL nu au vrut să o voteze, dar care e foarte bună şi anume am schimbat calendarul de liberalizare la gaze. Cred că dânşii nu ştiu de ce au votat contra, era vorba să tot creştem la populaţie preţurile la gaze. Eu cred că nu e bine să creştem preţurile la gaze. Trebuie să facem un calendar suportabil pe măsura ce veniturile şi posibilitatile noastre de sprijin social cresc„, a declarat premierul Victor Ponta.
Ponta şi-a exprimat speranţa că preşedintele Traian Băsescu va promulga legea votată de Parlament privind liberalizarea preţului gazelor, apreciind că noul calendar stabilit prin actul normativ este ‘mai suportabil pentru populaţie’.
‘Am votat o lege importantă care permite un calendar de liberalizare a preţului la gaze pentru populaţie într-un ritm suportabil de către oameni. Altfel, calendarul negociat de guvernul Boc prevedea nişte creşteri în următorii ani care erau foarte greu de susţinut pentru populaţie şi mă bucur că am reuşit. Sper ca domnul preşedinte să o promulge ca să putem să dăm această veste foarte bună’, a afirmat premierul.
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege cu 241 voturi pentru, un vot împotrivă şi 95 abţineri. Senatul a respins proiectul de lege în şedinţa din 25 august.
Preşedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu, a arătat în plenul Camerei Deputaţilor că prin actul normativ operatorii sunt obligaţi prin lege să îşi publice toate costurile, care vor putea fi analizate de toţi consumatorii din România. Obligaţia reglementatorului este să le monitorizeze, să ceară publicarea lor şi să constate că sunt în conformitate cu ceea ce s-a publicat.
Iancu a explicat că o altă reglementare este legată de necesitatea soluţionării în timp optim a sesizărilor şi contestaţiilor reclamanţilor. Pentru aceasta s-a introdus punctul unic de contact, care se adresează consumatorului casnic şi care nu poate fi la o distanţă mai mare de 50 de km de acesta.
Ponta: Îi protejăm pe români, mai ales pe cei cu venituri mici, de majorarea facturilor la gaze
‘Este definit interesul public – prin urmare orice temere privind atitudinea, comportamentul operatorilor faţă de aceste reţele şi faţă de accesul oricărui consumator acum este înlăturată prin acest statut – interes naţional, general, public‘, a spus Iancu.
Potrivit preşedintelui Comisiei de industrii, o altă categorie impune Autorităţii de Reglementare obligaţia de a stabili o procedură explicită de soluţionare a tuturor contestaţiilor şi de intervenţie în timp optim în caz de accident. ‘Există o precizare expresă privind amendarea operatorilor care nu respectă aceste prevederi. S-a ajuns în lege să avem o majorare a amenzilor până la 10% din cifra de afaceri’, a punctat deputatul social-democrat.
Iancu a mai precizat că s-a introdus prevederea ca la regularizarea faţă de consumatorul casnic orice diferenţă peste 100 de lei să îi fie restituită acestuia.
‘S-a redefinit noţiunea de client industrial. Se oferă, practic, unui agent economic industrial, unui operator industrial şansa să se racordeze şi în sistemul naţional de transport, salvând totodată un procent important din costuri‘, a mai menţionat Iancu.
De asemenea, au fost preluate prevederile ultimei directive europene privind gazul natural comprimat, România având obligaţia ca până în 2020 să aibă la toate mijloacele de transport 20% din combustibil gaz natural comprimat.
‘Până la această lege, operatorii de distribuţie aveau acces în casa, în proprietatea consumatorului, din acest moment, acest acces nu este permis decât pentru cazurile de siguranţă, de pericol de explozie’, a subliniat Iancu.
În dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, reprezentanţii PDL şi PP-DD au anunţat că se vor abţine de la vot în cazul acestui proiect de lege.
Departamentul pentru Energie a propus Comisiei Europene să accepte amânarea cu doi ani şi jumătate a calendarului de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie, precum şi menţinerea, până cel puţin la 1 iulie 2016, a preţului actual al gazelor produse intern.
Rusia REDUCE DIN NOU volumul de GAZE. Ministrul Energiei: Până duminică primim cu 10% mai puţin gaz
Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, a declarat marți că, de asemenea, Guvernul va prelungi cu cel puțin doi ani și jumătate reglementarea pieței gazelor pentru companii.
Potrivit ministrului Energiei, pentru a amâna aplicarea majorării preţului la gaze de la 1 octombrie, Guvernul va trebui să emită o hotărâre de guvern, iar mai apoi o amânare de câţiva ani va necesita modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012.
Calendarul de liberalizare a preţului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeană în 2012, prevede ca acest proces să se încheie la 31 decembrie 2018.
În cazul în care CE va fi de acord cu propunerea Departamentului pentru Energie, liberalizarea va fi operată până la 1 iulie 2021.
România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.