CCR A DECIS: Sute de mii de pensii au fost calculate GREŞIT

Curtea Constituţională a decis recalcularea tuturor pensiilor ce le revin persoanelor care s-au pensionat în perioada ianuarie - noiembrie 2013, după ce a stabilit că legiuitorul a aplicat în mod eronat o decizie anterioară a curţii.
Filip Stan
17 sept. 2014, 16:35
CCR A DECIS: Sute de mii de pensii au fost calculate GREŞIT

Curtea Constituţională a decis că Parlamentul nu a respectat o decizie anterioară a CCR referitoare la aplicarea indicelui de corecţie pentru persoanele pensionate în perioada 2011-2013. CCR a arătat că aplicarea corecţiei trebuia făcută având ca termen de referinţă 1 ianuarie 2013, şi nu noiembrie 2013 când a fost publicată în Monitorul Oficial decizia iniţială a Curţii.

DECIZIE IMPORTANTĂ pentru PENSIONARI: Pensia poate fi cumulată cu salariul în cazul angajaţilor de la stat

Adică, în noiembrie 2013 a existat o decizie a CCR care a stabilit că dreptul pensionarilor la mărirea pensiei se acordă de la 1 ianuarie 2013. Legiuitorul însă a stabilit să aplice această măsură din momentul în care judecătorii constituţionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, şi nu din ianuarie 2013, aşa cum dispusese Curtea Constituţională.

Astfel, drepturile băneşti vor trebui recalculate şi transmise persoanelor care s-au pensionat între 1 ianuarie 2013 şi 7 noiembrie 2013, momentul în care s-a publicat decizia în Monitorul Oficial.

RECALCULAREA PENSIILOR. 234.000 de români primesc pensii mai mari în medie cu 63 lei, până la sfârşitul lunii

În ziua de 17 septembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (dispoziţii introduse prin art.IV pct.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului), potrivit cărora, „Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013″. Alin.(1) al art.IV se referă la ipoteza persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.IV alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 sunt neconstituţionale, întrucât, adoptând aceste norme, legiuitorul nu a respectat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.437 din 29 octombrie 2013, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.685 din 7 noiembrie 2013, decizie general obligatorie, prin care Curtea a constatat că persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 beneficiază de aplicarea indicelui de corecţie reglementat de art.170 din Legea nr. 263/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2013”, se arată într-un comunicat al Curţii.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy