‘Insurgenţi s-au grăbit’ să pătrundă în campusul Institutului federal de studii superioare din Kano, după schimburi de focuri cu poliţia în exteriorul lui, a raportat comisarul de poliţie al statului Kano, Adelere Shinaba.
Potrivit Shinaba, ’13 persoane au fost ucise de oameni înarmaţi şi alte 34, rănite, au fost transportate la spital’. ‘Era cel mai probabil kamikaze’, a subliniat comisarul, fără a preciza numărul lor. De asemenea, doi dintre atacatori au fost ucişi la faţa locului de poliţie, informează Agerpres.
Majoritatea victimelor din acest centru pentru formarea de profesori se aflau în auditoriu, unde atacatorii au dat buzna. Explozia a aruncat în aer geamurile, iar plafonul s-a prăbuşit, relatează un jurnalist al AFP.
Instituţiile de învăţământ din Kano, cel mai mare oraş din nordul Nigeriei, majoritar musulman, devin adesea ţinte pentru grupul islamist Boko Haram, al cărui nume înseamnă, în limba hausă, ‘educaţia occidentală este un păcat’.
Boko Haram, a cărui insurecţie sângeroasă a făcut, în 5 ani de zile, peste 10.000 de morţi în Nigeria, a luat avânt în mod spectaculos în ultimele săptămâni în bastionul său din nord-est, cucerind oraşe şi sate din statele Borno, Yobe şi Adamawa.