Şeful Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ștef, susţine că a fost să împartă rechizite copiilor din Ucraina, dar oficialităţile i-au cerut căşti şi veste antiglonţ pentru elevi, care se tem să mai meargă la şcoală.
„Noi ne gândim când începe şcoala să-i îmbrăcăm frumos pe copii, să le luăm un ghiozdan nou, un penar. Preşedintele de la Vinogradiv în schimb, m-a rugat dacă putem găsi un contact prin care să achiziţioneze nişte căşti de protecţie şi veste antriglonţ pentru copiii care merg la şcoală. Să ştiţi că o să încercăm să-i ajutăm că e problemă extrem de serioasă. Ce e acolo nici nu ne putem închipui”, a declarat preşedinte CJ Satu Mare.
CITEŞTE ŞI Arseni Iaţeniuk: Obiectivul lui Vladimir Putin este de a ”elimina Ucraina ca stat independent”