TREN DERAIAT lângă Bacău, după ce a lovit un camion. Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite VIDEO

Un grav accident feroviar s-a produs, vineri, în jurul orei 15.50, după ce un tren care circula pe ruta Bucureşti-Suceava a lovit un camion, la o trecere de cale ferată din apropierea Gării Bacău. În urma impactului un vagon al trenului a deraiat. Şoferul camionului a murit pe loc, iar mecanicul trenului a murit câteva ore mai târziu. Un alt călător a fost rănit.
Iulian Tudor
19 sept. 2014, 13:09
TREN DERAIAT lângă Bacău, după ce a lovit un camion. Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite VIDEO

Accidentul feroviar s-a produs la aproximatv 12 kilometri de municipiul Bacău, în zona Haltei Valea Seacă, după ce un tren de persoane care se îndrepta către Gara Bacău a lovit un camion la o trecere de nivel. Şoferul camionului încărcat cu cereale nu a respectat semnalele acutistice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, a crezut că are timp să treacă în siguranţă peste calea ferată, însă trenul care circula de la Bucureşti la Suceava l-a izbit în plin.

Potrivit primelor informaţii, şoferul camionului a murit pe loc, iar mecanicul locomotivei şi încă o persoană din tren au fost preluate de ambulanţe pentru a fi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Şoferul a murit, cel mai probabil, din cauza impactului violent cu trenul. Echipajele alocate de la Bacău sunt în drum spre eveniment. A fost alocat un echipaj cu medic şi unul cu asistent, împreună cu descarcerarea şi tot ce este nevoie„, a declarat la România TV directorul Serviciului de Ambulanţă Bacău, Dian Culibaba.

Mecanicul locomotivei a murit în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa.

La faţa locului a izbucnit şi un incendiu, existând pericolul producerii unei explozii. Ambulanţele şi echipele de descarcerare au ajuns după mai bine de 20 de minute. Pompierii au reuşit să stingă focul.

Un procuror, poliţişti şi reprezentanţi ai CFR efectuează ancheta la faţa locului. De asemenea, este aşteptată o instalaţie feroviară pentru a debloca calea ferată.

Zona respectivă de trecere de nivel pe calea ferată este pretabilă la astfel de accidente, în ultimii trei ani alte patru asemenea evenimente cu victime omeneşti petrecându-se aici.

CITEŞTE ŞI: Accident incredibil: Un motociclist a scăpat cu viaţă după ce a alunecat sub un camion VIDEO

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul care a devenit o destinație turistică foarte căutată. Se datorează totul acestor animale
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Lucruri interzise pe casa scării. De ce să nu speli pe jos dacă stai la bloc
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Pericol uriaș la granița României. Atac biologic
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
O fetiță de 10 ani a murit în urma unui incendiu devastator la o școală de gătit, în Singapore
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Anunț de ultimă oră de la Victor Ponta! Răsturnare de situație la prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda