Cei patru au reprezentat cu succes România, cucerind două medalii de aur şi una de argint. Aurul a fost adus de echipajul de canoe dublu, format din Petre Capusta şi Ivan Anghel, la 2000 metri şi, respectiv, la 200 metri, în timp ce argintul a fost luat de echipajul de canoe 4, la 200 metri. Trebuie spus că barca românilor a trecut linia de sosire în cursa de canoe 4 în acelaşi timp cu a învingătorilor, astfel că argintul poate echivala, de fapt, cu un aur.
Lucian Mursez a practicat kaiac-canoe în perioada în care marele Ivan Patzaichin se apropia de finalul carierei.
„Am făcut sport de performanță între 1983 și 1987, la Clubul Sportiv Școlar 2 București”, precizează Lucian Mursez, care a fost de mai multe ori campion local și a participat la Campionatele Naționale.
Acum, se antrenează pentru competiţii pe lacul Herăstrău: „Tocmai am cumpărat mingi de demarcaţie pentru un culoar de 200 de metri lungime şi 9 metri lăţime, pentru antrenamente. Este un hobby scump, care necesită bani şi timp, dar şi anumite sacrificii. La cursa de 200 caneo dublu am făcut ruptură musculară, dar am tras aşa la cursa de canoe 4”.
Toţi cei patru au mai participat şi la ediţia din 2013, de la Torino, de unde, de aemenea, s-au întors cu mai multe medalii.
„Mă bucur că am reuşit să aducem aceste medalii pentru România. Cred că am făcut o bună imagine la această competiţie. Vreau să mulţumesc şi federaţiei de kaiac-canoe, în special preşedintelui Ion Bârlădeanu pentru susţinere”, a mai precizat Lucian Mursez, care sprijină echipajul de dublu Alexandru Dumitrescu – Victor Mihalachi.
Finala la canoe 4: