Un cunoscut ISTORIC face PREZUMŢII SUMBRE despre viitor: În 2050, bogaţii vor putea trăi pe termen nelimitat

  Prestigiosul istoric israelian Yuval Noah Harari susţine că în anul 2050 cei bogaţi ar putea fi nemuritori, în timp ce săracii vor continua să moară şi, în timpul vieţii, se vor consola cu droguri şi jocuri, scrie ziarul spaniol 'La Vanguardia', într-un comentariu referitor la volumul 'Despre animale şi zei: scurtă istorie a umanităţii', care s-a vândut în 300.000 de exemplare în versiunea sa originală, iar în prezent este în curs de traducere în aproximativ 20 de ţări.
Alina Costache
21 sept. 2014, 16:41
Un cunoscut ISTORIC face PREZUMŢII SUMBRE despre viitor: În 2050, bogaţii vor putea trăi pe termen nelimitat

Profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, autorul, care este specialist în istorie medievală şi militară, este convins că progresele ştiinţei vor permite’, ‘schimbarea pentru prima dată a 4 miliarde de ani de evoluţie, care, până acum, depindea de procesul lent de selecţie naturală’. ‘Din secolul al XXI-lea, acest proces va trece în mâinile omului, care a început deja să creeze viaţă şi să o manipuleze’, afirmă el, estimând că unul dintre cele mai extraordinare efecte ale acestei manipulări va fi acela că oamenii vor putea fi ‘amortali’, potrivit Agerpres.

Specialistul explică acest termen prin aceea că oamenii suficient de bogaţi îşi vor putea ‘face, la fiecare zece ani, o revizie tehnică totală a corpului lor, ceea ce le va permite să evite moartea din cauza vârstei, considerată drept logică, până acum’. Yuval Noah Harari subliniază că nu a folosit termenul de ‘nemuritor’ deoarece ‘oamenii vor muri din cauza unor accidente sau dacă vor fi asasinaţi’. Important este însă că ‘viaţa nu va mai fi condiţionată de boli şi vârstă’, anticipează profesorul, amintind că unele companii ‘foarte serioase’ lucrează deja în aceste sens. Context în care menţionează ‘Calico, compania lansată de actualul director de inginerie de la Google, Raymond Kurzweil’.

Volumul său, care aspiră să devină un punct cheie în cunoaştere ştiinţifică contemporană, prezintă cu claritate evoluţia omului din perioada în care ‘un sapiens mai mult animal decât om a împărţit planeta cu cel puţin cinci +fraţi+ din specii diferite’, până în ziua de astăzi, în care s-a tansformat ‘într-un zeu nesartisfăcut şi iresponsabil’.

Legat de viitorul omenirii, profesorul israelian este de părere că va depinde de o guvernare globală, pe care ‘aproape că o avem’, şi în care ‘o castă mondială de conducători, oameni de afaceri, lideri culturali şi alţii vor lua deciziile importante pentru guvernele care vor avea tot mai puţine grade de libertate’.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru toți șoferii cu permis categoria B. Regulă nouă de condus începând cu prima zi a anului. E obligatorie pentru toată lumea
Capital.ro
Dai din nou examen auto. Șoferii care sunt obligați prin lege, deși au permis. Nu există alternativă
Playtech.ro
Calendar Comper 2025: Când au loc probele la română și la matematică
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Un clip șocant arată cum un soldat ucrainean și unul rus se luptă cu cuțitele până la moarte: „Mi-ai tăiat tot corpul. Lasă-mă să-mi trag puțin sufletul”
wowbiz.ro
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Horoscop sâmbătă, 4 ianuarie 2025: Leii au zile deosebite, cu momente de tandrețe
Spynews
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Evz.ro
De ce s-a retras Crin Antonescu. Scenarii explozive, informații din culise
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Un bărbat din Timișoara a murit în holul blocului în care locuia, imediat după ce a fost externat din spital. Care este, de fapt, cauza decesului
Cancan.ro
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul serii despre arestarea lui Călin Georgescu: Au schimbat Trump cu Georgescu
StirileBZI
Taxă nouă, de 540 lei, de la 1 ianuarie 2024! Zeci de mii de șoferi români o achită obligatoriu!
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
substantial.ro
Nicușor Dan critică suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu
MediaFlux
Începe VÂNĂTOAREA ANAF! Poți să te trezești cu POPRIRI peste noapte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Imagini spectaculoase: ce s-a făcut cu 11 milioane de euro în Cazinoul din Constanța