Moţiunea de cenzură, dezbătută şi supusă la vot în plenul Parlamentului

Moţiunea de cenzură 'Victor Ponta pune în pericol statul de drept. Opriţi fraudarea alegerilor de către PSD', iniţiată de parlamentarii ACL, va fi dezbătută şi votată luni în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, după ce a fost prezentată miercuri în plenul comun.
Ionela Marcu
22 sept. 2014, 09:49
Moţiunea de cenzură, dezbătută şi supusă la vot în plenul Parlamentului

Moţiunea de cenzură vizează OUG 45/2014 privind modificarea şi completarea Legii pentru alegerea preşedintelui României şi OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali.

Liberalii şi democrat-liberalii acuză în text faptul că în ultimele luni în România ‘asaltul asupra democraţiei şi asupra statului de drept a atins cote alarmante’, artizanul acestor ‘acţiuni destabilizatoare’ fiind Guvernul condus de Victor Ponta.

PNL şi PDL arată că pe măsură ce se apropie campania pentru prezidenţiale ‘abuzurile s-au înmulţit şi nu mai există pentru prezidenţiabilul Victor Ponta nicio stavilă în calea nevoii de satisfacere a setei de putere şi ”a pohtei ce-a pohtit’- scaunul de la Cotroceni’. Ei afirmă că prin OUG 55/2014 s-a provocat o delegitimare a aleşilor locali, deschizându-se calea spre ‘un regim autoritar şi arbitrar’.

Ponta: Moţiunea de cenzură a rămas fără obiect după decizia CCR VIDEO

Semnatarii moţiunii arată că Guvernul PSD a pus în aplicare o ‘adevărată campanie instituţională în scopul fraudării alegerilor’ şi descriu trei paşi în acest sens. Astfel, un prim pas este ‘înarmarea’ prin atragerea de partea sa a aparatului de forţă al statului prin reorganizarea DGIPI ca departament în MAI, prin numirea şefilor IGPR şi a Departamentului de informaţii pentru apărare de către premier şi prin folosirea Curţii de Conturi ca instrument de teroare politică pentru aleşii locali care refuză transferul la PSD.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Permisul auto nu mai rămâne suspendat. Lege nouă în România: S-a validat dreptul de a conduce
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru București și Bacău
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'